Spital
Spitalul de Pneumoftiziologie din municipiul Bacău a achiziţionat, cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi din bugetul local, un aparat radiologic de ultimă generaţie.
Florin Cîțu, după incendiul de la Ploiești: Ne confruntăm cu o suprasolicitare a sistemului medical din cauza valului 4
Premierul Florin Cîțu a transmis condoleanțe familiilor celor doi pacienți care au decedat în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești, la o secție suport Covid-19. Declarațiile au fost făcute printr-un comunicat al Guvernului postat pe pagina de Facebook a instituției.
Afganistan: Cel puţin 19 morţi şi 50 de răniţi într-un atac asupra unui spital din Kabul
Cel puţin 19 persoane au murit şi 50 au fost rănite într-un atac asupra unui spital din Kabul, a anunţat marţi un reprezentant al Ministerului Sănătăţii din Afganistan, potrivit AFP.
Primii suspecți în cazul incendiului de la spitalul din Piatra Neamț, puși sub acuzare. Procurorii spun că sursa incendiului a fost o candelă care a aprins oxigenul din încăpere
Există persoane puse sub acuzare în cazul incendiului care a distrus anul trecut Spitalul Județean de Urgențe din Piatara Neamț. Nouă oameni au murit atunci.
Spitalele, adevărate bombe cu ceas. Angajații din sistem abia mai fac față valului de pacienți și lipsurilor
Spitale sunt adevărate bombe cu ceas. Pompierii au descoperit mii de nereguli la controalele făcute în ultimele luni. Sunt şi cazuri în care, dacă ar porni un incendiu, nu ar avea cine să dea alarma, iar autospecialele nu s-ar putea strecura pe alei prea strâmte. Pe lângă acestea, mai avem probleme şi cu resursa umană. Iar în vreme în pandemie, nu putem spera că lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ.
Maraton de vaccinare în Bucureşti. Imunizarea se face în șase centre cu program non-stop. Sunt disponibile toate tipurile de vaccin și nu este nevoie de programare
Românii stau din nou la coadă la vaccinare. Trei zile și trei nopți, în șase locații din București, este organizat un maraton. Deja este record de vaccinări în această zi - aproape 180 de mii! Oamenii sunt îngrijorați, speriați, dar și forțați de restricții să se imunizeze. Cu boala nu este de glumit - o spun medicii care participă la acest maraton.
Patru pacienți au murit la Spitalul din Târgu Cărbunești, după ce instalația de oxigen s-a stricat. A fost deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă
Patru pacienți au murit după ce spitalul a rămas fără sursă de oxigen. Pentru alte zeci, cadrele medicale au fost nevoite să ventileze manual, până au ajuns ambulanțele SMURD, care i-au preluat. O parte dintre pacienți, toți de la ATI, au fost transferați la Târgu Jiu la Unitatea de Primiri Urgențe, alții la spitalul din Rovinari. Primele indicii arată că instalaţia a rămas fără oxigen pentru că nu ar fi fost alimentată la timp.
CRAIOVA | Două femei au murit așteptând un loc la Terapie Intensivă. Au fost confirmate cu covid în urmă cu două săptămâni, dar au preferat să se trateze acasă. Au ajuns la spital în stop cardio-respirator
Imagini dramatice la Craiova, care aduc aminte de nenoricirile din Lombardia sau India. 9 persoane infectate au murit în ultimele 24 de ore, așteptând un loc la Terapie Intensivă: 2 în ambulanță și alți 7 la Unitatea de Primiri Urgențe.
Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală a deschis un nou compartiment ATI cu 15 paturi
Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni a deschis, duminică dimineaţa, un nou compartiment ATI cu 15 paturi pentru pacienţii pozitivi sau suspecţi de COVID-19, după ce în cursul nopţii a crescut numărul persoanelor care s-au prezentat la Unitatea de primiri urgenţe a unităţii sanitare.

