Spania stare de urgență
Spania se pregătește de cea mai mare relaxare a restricțiilor de la începutul pandemiei! La miezul nopții se ridică starea de urgență, se redeschid teritoriile și se vor relua toate activitățile, inclusiv cele care se desfășoară pe timp de noapte. Un reportaj de Oana Dobrescu.
Spania prelungește starea de urgență până pe 9 mai. Cele mai dure măsuri, luate în Catalonia
O situație mult mai gravă este în Spania care prelungește starea de urgență până pe 9 mai. Şi parlamentul a votat în favoarea acestei măsuri. În toată țara se iau măsuri severe pentru a limita circulația. Intre teritorii se ridică adevărate frontiere, păzite de poliția națională și garda civilă. Unele comunități autonome vor închide inclusiv centrele comerciale și sălile de spectacole, iar pe catalani îi așteaptă primul weekend de carantină.

Guvernul spaniol instituie starea de urgență sanitară și interzice circulația pe timpul nopții
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat duminică instituirea stării de alertă, echivalentul stării de urgenţă sanitară, pentru 6 luni, pe întreg teritoriul Spaniei. Măsura este însoţită de interzicerea circulaţiei pe timpul nopţii.
Spania declară starea de urgență. Oamenii au luat cu asalt supermarketurile
Spania declara astăzi starea de urgență, după ce numărul deceselor provocate de coronavirus a ajuns la 191. Guvernul se află de câteva ore într-o ședință extraordinară pentru stabilirea noilor măsuri de combatere a epidemiei.