Autostrada Moldovei, întârzieri serioase în graficul asumat oficial. Executantul italian a primit avertisment de la CNAIR. Sorin Grindeanu: Mă irită că ultimul lot a rămas necontractat

Probleme mari cu lotul 1 al autostrăzii Moldovei. Stadiul lucrărilor este cu mult în urma graficului. Compania italiană care se ocupă de șantier a fost deja avertizată de CNAIR, însă reprezentanții firmei dau vina pe șantierele arheologice care au încetinit lucrările. În plus, rămâne o necunoscută construcția lotului 3, între Pietroasele și municipiul Buzău, care a rămas necontractat.

Reacția ministrului Grindeanu la ancheta de corupție de la Aeroportul Otopeni: Indiferent de numele și funcțiile celor implicați, consider că este normal ca toți cei care au încălcat legea să suporte consecințele

Sorin Grindeanu a declarat că va sprijini în calitate de ministru al Transporturilor și Infrastructurii ancheta derulată de către DNA la Compania Națională Aeroporturi București. “Este bine că, după ani de zile în care au fost o serie de speculații privind anumite probleme din această companie, instituțiile statului au decis să se implice”, a transmis acesta.

Locomotiva care a provocat accidentul îngrozitor din gara Galați tocmai ieșise din revizie. Ministrul Transporturilor: Sunt zeci de ani, cam 20, de când nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren nou în România

Locomotiva care a provocat accidentul din Galați, în urma căruia o persoană a murit și 3 au fost rănite, ieşise din pregătirea tehnică exact în dimineața zilei de sâmbătă. Este o informație confirmată chiar de ministrul Transporturilor, în prima sa conferință de presă după tragicul eveniment. În explicațiile date public, Sorin Grindeanu a vorbit despre subfinanțarea din domeniul feroviar.

Starea sistemului feroviar și subfinanțarea din ultimii 30 de ani, în vizor. E nevoie de investiții masive nu doar în înnoirea parcului pentru transport, ci și în infrastructură de calitate

Directorul CFR Călători dă vina pentru ce s-a întâmplat la Galați pe subfinanțarea cronică din ultimii 30 de ani a sistemului căilor ferate. Și sindicaliștii acuză lipsa investițiilor - avem locomotive de peste 40 de ani, care accelerează necontrolat. Conducerea Ministerului Transporturilor spune că a dat drumul la achiziții, iar primele trenuri noi, electrice, vor veni până la finalul anului viitor. În același timp, ministrul a cerut verificări tehnice de urgenţă la tot materialul rulant. Există însă şi două ordine de ministru din 2022 şi 2023, care permit amânarea reviziilor tehnice sau a reparaţiilor planificate la vagoane cu 6 luni. Sorin Grindeanu precizează că amânarea reparaţiilor este valabilă doar pentru vagoane, nu şi pentru locomotive.

Ministrul Transporturilor cere explicații și soluții urgente după accidentul din gara Galați. Sorin Grindeanu solicită o verificare tehnică a materialului rulant feroviar aflat în uz

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, solicită verificări și măsuri rapide din partea CFR Călători, în urma accidentului produs sâmbătă seară, în gara Galați. Reamintim că o persoană a murit și 3 au fost rănite după ce o locomotivă care făcea manevre a lovit un vagon de călători.

România a primit acordul Ucrainei pentru a începe măsurătorile pe Canalul Bâstroe şi pe segmentele din Brațul Chilia unde experţii români nu au putut intra inițial

România a primit acordul Ministerului Apărării din Ucraina pentru a începe măsurătorile pe canalul Bâstroe, dar şi pe segmentele din canalul Chilia unde experţii români nu au putut intra. Diferenţa e că măsurătorile se vor face cu navele ucrainene, nu cu cele pregătite de Ministerul Transporturilor din România.

Au început măsurătorile pe brațul Chilia. Partea română a cerut acces și pe canalul Bâstroe, după ce Ucraina a dat doar un acord parțial

După câteva săptămâni de insistenţe din partea României, autorităţile de la Kiev le-au permis specialiştilor români să măsoare adâncimea pe braţul Chilia. Măsura nu se aplică însă şi pe canalul Bâstroe, acolo unde navele ucrainene au adâncit şenalul navigabil. Autorităţile române cred că partea ucraineană îşi va da acordul până la urmă şi pentru Bâstroe, după rezolvarea problemelor de securitate navală.

Partea ucraineană a dat un acord parțial pentru începerea măsurătorilor pe brațul Chilia. Ministrul Sorin Grindeanu: Cerem acces și pe canalul Bâstroe

Undă verde pentru măsuratorile preconizate pe braţele Dunării, în controversa lucrărilor făcute pe Canalul Bâstroe de autorităţile ucrainene. Pentru început, operaţiunea se va desfăşura pe Chilia, pe partea administrată de ţara vecină. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cere extinderea zonei de măsurare și aviz și pentru Canalul Bâstroe.

Ultima Oră

Cele mai citite