Lipsurile sistemului sanitar, accentuate de criza covid: nu sunt mijloace tehnice suficiente, nici personal calificat

Uşor de zis, greu de făcut. Asta se poate spune despre soluţia privind creşterea gradului de testare pentru Covid-19. Deşi metoda e considerată un mod de a controla pandemia, piedicile întâmpinate sunt considerabile. Lipsa de personal cântăreşte cel mai greu în spatele unui sistem medical extrem de împovărat. Sunt zone în tară unde autorităţile vor să apeleze la ambulanţele private sau chiar la Armată pentru a ajunge mai repede la domiciliul bolnavilor.

Asistenții medicali, sărbătoriți în toată lumea, în 12 mai

Ziua Internațională a Asistentului Medical se desfășoară în acest an sub tema „Asistentul medical este o voce – Sănătate pentru toți”. Deși mulți oameni consideră că cei mai importanți oameni din sistemul de sănătate sunt medicii, s-a dovedit de-a lungul timpului că asistenții medicali joacă un rol cheie în toate instituțiile noastre medicale, fiind responsabili pentru bunăstarea, siguranța și recuperarea pacienților.

12 mai, Ziua Internațională a Asistentului Medical

Se desfășoară în acest an sub tema „Asistentul medical este o voce – Sănătatea este un drept al omului”. Deși mulți oameni consideră că cei mai importanți oameni din sistemul de sănătate sunt medicii, s-a dovedit de-a lungul timpului că asistenții medicali joacă un rol cheie în toate instituțiile noastre medicale, fiind responsabili pentru bunăstarea, siguranța și recuperarea pacienților.

Tontu' ăla de la poartă i-a lăsat şi m-am trezit cu ei la recepţie. Noi interceptări în dosarul decontărilor ilegale de la CNAS

Apar detalii şocante despre caracatiţa de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În interceptările procurorilor se vorbeşte despre influenţă şi bani făcuţi uşor pe spatele bolnavilor. Cine nu intra în circuit era ameninţat până ceda, în timp ce bolnavii cu acte în regulă stăteau cu zilele la uşile instituţiei. Între timp, fostul preşedinte al CNAS, Marian Burcea, a fost arestat preventiv.

Ultima Oră

Cele mai citite