Sindicaliştii de la metrou pichetează joi sediul Guvernului

Sindicaliştii de la metrou pichetează joi sediul Guvernului nemultumiţi în principal de efectele Legii 296 privind unele măsuri fiscal-bugetare, care va impacta veniturile muncitorilor, a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe, Marian Artimon, preşedinte Unitatea Sindicatul Liber din Metrou (USLM).

Percheziții la sindicatul de la metrou. Liderul Ion Rădoi a fost plasat sub control judiciar

Suspiciuni de corupție la sindicatul de la metrou. Procurorii DNA au făcut percheziții la sediul sindicatului, la reședința liderului Ion Rădoi, dar și la primăriile sectoarelor 3 și 5 din Capitală. Ancheta ar avea legătură cu demolarea spațiilor comerciale de la metrou. Miercuri seara, sindicalistul Ion Rădoi a fost plasat sub control judiciar, după ce a fost audiat mai bine de cinci ore la DNA.

Furnizorul de electricitate al Metrorex: Greva de la metrou a creat dezechilibre în tot sistemul energetic al Capitalei

Greva de la metrou nu a fost anunţată nici furnizorului şi nici distribuitorului de energie din Bucureşti, astfel că întregul sistem energetic al Capitalei se află în dezechilibru, a declarat pentru Agerpres administratorul companiei Getica 95, furnizorul de electricitate al Metrorex, Viorel Tudose. În mai multe staţii a fost oprită alimentarea cu energie, dar nu de către furnizor, ci de către angajaţi ai metroului.

Ultima Oră

Cele mai citite