senatul SUA
Orice altă caracterizare decât folosind cuvântul "rușine" pentru atacul de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021, este lipsită de decență, a subliniat tranșant fostul vicepreședinte Mike Pence, la un eveniment anual de anvergură, Dineul Gridiron, desfășurat în Washington DC. Mike Pence a dezlănțuit o tiradă fără precedent la adresa fostului său șef, Donald Trump, subliniind că istoria îl va trage la răspundere pentru rolul său în acele evenimente, transmite The Guardian.
Kathleen Kavalec, confirmată de Senatul SUA ca viitor ambasador în România
Plenul Senatului american a confirmat-o joi pe viitoarea ambasadoare a SUA în România, Kathleen Kavalec, potrivit unui anunț al lui Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington.
Democraţii câştigă încă un mandat în Senatul SUA. Senatorul în exerciţiu a câştigat alegerile în Georgia
Partidul lui Joe Biden a câştigat marţi un nou loc în Senatul american, odată cu victoria candidatului democrat, Raphael Warnock, în Georgia, potrivit proiecţiilor media, scrie AFP.
Alegeri în SUA. Bogdan Banu: Votul se decide la nivel local. Cât mă costă mâncarea, dacă mă simt în siguranță pe stradă - asta vede americanul de rând. Subiectele legate de Ucraina sunt un pic abstracte
Dezamagire în tabara republicană, după rezultatele parțiale ale alegerilor din Statele Unite, de marți. Valul uriaș de victorii, descris de sondajele preelectorale ca fiind un tsunami roșu, nu s-a materializat.
Alegeri în SUA. Rezultate sub așteptări pentru republicani. Cursa pentru Senat este pe muchie de cuțit. În Georgia va avea loc al doilea tur de scrutin
America a ales, într-un scrutin cu implicaţii majore interne și internaţionale! Valul uriaş de victorii republicane anunţat de sondajele preelectorale nu s-a materializat. Republicanii au obţinut o serie de victorii în Camera Reprezentanţilor, însă în privinţa Senatului situaţia e pe muchie de cuţit.
Premiere la alegerile din SUA. Diversitatea îşi spune cuvântul, de la aleşi de origine amerindiană la reprezentanţi ai comunităţii LGBTQ
Alegerile de marţi din SUA de la mijlocul mandatului au prilejuit o întreagă serie de victorii ale "diversităţii".
Alegeri în SUA: Un senator american în vârsta de 89 de ani a câştigat un al optulea mandat
Republicanul Chuck Grassley, în vârstă de 89 de ani şi senator de Iowa din 1981, a câştigat un al optulea mandat marţi în alegerile de la jumătatea mandatului, potrivit canalelor NBC şi CBS citate de AFP.
Alegeri în SUA: Democraţii îşi menţin locul de guvernator al statului New York
Democraţii au reuşit marţi să menţină locul disputat de guvernator al statului New York, unul dintre fiefurile lor, care a fost totuşi scena unei curse mai strânse decât se aştepta în alegerile de la jumătatea mandatului, potrivit presei americane, relatează miercuri AFP.
Twitter reintroduce măsuri împotriva dezinformării înaintea alegerilor parțiale din SUA
Corporaţia Twitter a anunţat joi că va reintroduce măsuri de promovare a informaţiilor exacte pe platforma media socială, transmite Reuters. Decizia a fost luată în vederea alegerilor parlamentare parţiale din SUA, care vor avea loc în noiembrie, la jumătatea mandatului prezidenţial.

