Proiectul de lege referitor la starea de alertă a fost adoptat de Senat cu amendamente

Cu trei zile înainte de data anunțată pentru finalul stării de urgență și intrarea în starea de alertă, nimic nu e sigur în legătură cu ce se va întâmpla. Guvernul n-a riscat probleme de constituționalitate și a vrut să instituie starea de alertă prin procedura parlamentară. Numai că proiectul de lege a fost trimis cu întârziere, și oricât de rapid ar fi adoptat și promulgat, nu poate intra în vigoare pe 15 mai, ci pe 18, cel mai devreme. Ar rămâne 3 zile neacoperite, un week-end în care practic fiecare poate să nu respecte nicio regulă anti-covid, fără riscul de a fi sancționat. Variantele cele mai vehiculate în acest moment sunt prelungirea stării de urgență după 15 mai sau instituirea stării de alertă prin ordonanță de urgență, ceea ce Executivul a evitat inițial să facă. Situația a devenit astăzi și mai complicată. Senatul a modificat radical proiectul de lege trimis de Guvern, din care s-au eliminat prevederi esențiale precum ridicarea totală a restricțiilor de circulație sau eliminarea carantinei și izolării. Dacă ar fi adoptat astfel, starea de alertă ar rămâne practic 'fără dinți", ceea ce a stârnit reacția vehementă a Guvernului.

Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis

Legea prevede că Guvernul poate emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare în domeniile: Finanţe publice şi economie; Administraţie publică şi dezvoltare regională; Agricultură şi dezvoltare rurală; Transporturi; Fonduri europene; Sănătate; Cultură şi identitate naţională; prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Subiecte controversate pe agenda plenului reunit al Parlamentului

Pe ordinea de zi a plenului reunit se află revocarea lui Mișu Negrițoiu de la conducerea ASF, după ce el a fost vizat de două scandaluri importante: cel al politelor RCA, naționalizarea pensiilor private - subiect lansat de NN pensii acum o lună. Liderul PSD îi reproșa lui Negrițoiu, la acel moment, că nu și-a făcut datoria să liniștească populația că nu se pune problema naționațizării pensiilor private.

Ultima Oră

Cele mai citite