Florin Cîțu: Sunt momente importante, în care nu poți să lași țara fără guvern. Îi aștept să vină la masă, să discutăm, să găsim soluții. Cel mai simplu era să vină cu un ministru al Justiției

Premierul Florin Cîțu a anunțat sâmbătă dimineață că, în cazul în care miniștrii USR-PLUS vor părăsi guvernul săptămâna viitoare, va prelua el portofoliul de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru a continua lucrul la PNRR. "În continuare eu cred că singura soluție pentru România o reprezintă această coaliție. Îi aștept să se întoarcă, să vină la masă, chiar și după (...) această moțiune. Îi aștept să vină la masă, să discutăm, să găsim soluții. Cel mai simplu era să vină cu un ministru al Justiției. Asta era cel mai ușor de rezolvat în această criză. Au ales calea extremă", a declarat Florin Cîțu.

Ciolacu: Alianța USR-AUR trebuie să propună o soluție pentru rezolvarea crizei. Liderul senatorilor PSD, la TVR: Nu vom vota un guvern minoritar. Nu vom vota un guvern de uniune cu alt lider decât de la PSD

"Cîțu trebuie să plece! Dar, odată cu el, trebuie să plece și Barna, și Ghinea, și Năsui! Și ei au guvernat România în ultimul an de zile! Deși acum nu mai recunosc asta, în moțiunea depusă uitând să-și menționeze propria activitate dezastruoasă!", a atras atenția vineri seară Marcel Ciolacu, la scurt timp după anunțul USR-PLUS privind depunerea moțiunii de cenzură.

Daniel Fenechiu, PNL: Coalițiile nu se fac pe criterii de dragoste, nici de doctrină. Sunt conștient că la capitolul 'imagine' guvernul nu stă extraordinar de bine. Scenariu: Tot Cîțu va fi propunerea PNL

"Evident, suntem în situația în care rațiunea, credem noi, mai poate încă să prevaleze. Suntem obligați să facem față acestei situații", a declarat în Ediție specială, la TVR, Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, după anunțul privind depunerea moțiunii de cenzură făcut de liderii USR-PLUS. "Cred că, la cald, este bine să fim ponderați, să nu intrăm într-un joc de invective și de acuze în care încearcă să ne atragă partenerul nostru. Analizăm situația și vom vedea cum vom reacționa", a adăugat el. Referitor la scenariul în care cabinetul va pica, Fenechiu crede că tot Florin Cîțu va fi propunerea PNL înaintată președintelui pentru funcția de premier.

Ultima Oră

Cele mai citite