Tensiuni între Ministerul Educației și cel al Sănătății pe tema cursurilor cu participare fizică

Apar tensiuni între Ministerul Educației și cel al Sănătății, după ce în școlile aflate în scenariul roșu au voie să participe fizic la ore doar jumătate dintre elevii din anii terminali. Decizia ar fi fost luată doar de oficialii de la Sănătate, acuză cei din Educație care spun că au fost puși în situația de a alege răul cel mai mic. Singurii care au de pierdut sunt elevii nevoiți să învețe în sistem hibrid și care anul acesta susțin examenele naționale.

S. Cîmpeanu, la TVR: Elevii din clasele terminale au foarte mult de pierdut. Acum au nevoie să se pregătească. Examenele se vor ține la datele stabilite și cu prezență fizică

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că nu poate explica de ce într-o şcoală dintr-o localitate cu rată mare de infectare elevii din clasele primare merg toţi la cursuri în acelaşi timp, iar cei din anii terminali de la gimnaziu şi liceu merg doar jumătate din clasă. El a afirmat la Tema Zilei că decizia vine pe considerente sanitare şi nu a fost susţinută de Ministerul Educaţiei.

M. Educaţiei solicită CNSU ca elevii din clasele terminale să poată participa la cursuri cu prezența fizică și în scenariul roșu. Inspectorul general al Capitalei: Deocamdată se merge pe ordinul în vigoare

Ministerul Educaţiei cere Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă modificarea scenariilor după care vor funcţiona şcolile, astfel încât elevii din clasele terminale să poată merge fizic la cursuri inclusiv în scenariul roșu. Însă inspectorul școlar general al Capitalei, Ionel Pușcaș, a declarat că, deocamdată, se merge pe ordinul în vigoare. Dacă între timp apar alte hotărâri, vom vedea, a subliniat inspectorul.

STUDIU. Abilitățile profesorilor în utilizarea tehnologiei și motivația pentru cariera didactică au crescut în pandemie

Abilitățile profesorilor din învățământul preuniversitar de a utiliza tehnologia în predare au crescut, în pandemie. La fel și motivația pentru cariera didactică. Se simte în schimb nevoia unei pedagogii specifice activităților desfășurate cu ajutorul calculatorului. Sunt primele concluzii ale unui studiu realizat de Consorțiul Universitaria, din care face parte și Universitatea de Vest din Timișoara. Cercetătorii au vrut să vadă cum au marcat pandemia și școala online meseria de dascăl.

În pandemie, mulți părinți au apelat la meditatori

Școala online a venit cu diverse provocări pentru elevi și părinți. Unii dintre ei au considerat că scurtarea orelor este un dezavantaj și că educația online aduce rezultate mai slabe decât cea în sistem clasic. De aceea, părinții au apelat la meditatori. S-a întâmplat mai ales în cazul elevilor din anii terminali și la științele exacte. Totuși, asociațiile din domeniul educației consideră că pregătirea suplimentară poate avea loc și sub alte forme și că ar trebui să înceapă încă din primii ani de școală.

Ultima Oră

Cele mai citite