Ministerul Educației recomandă suspendarea sau limitarea activităților care se desfășoară în afara școlilor

Ministerul Educației a trimis către Inspectoratele Școlare Județene o adresă prin care recomandă ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în incinta școlilor, pentru a evita “riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.” Instituția le-a cerut școlilor și să suspende sau anuleze toate activitățile “care implică deplasări în străinătate”.

Şcoala altfel pentru copii sensibili. Profesorii de la o şcoală din Australia au creat un spaţiu special, în care cei mici sunt învăţaţi să comunice

Într-o şcoală din capitala Australiei, profesorii pun pe primul loc emoţiile şi sentimentele copiilor. Ca să-i facă pe elevi să se simtă cât mai bine, dascălii au creat un spaţiu special. Au ajuns la această soluţie după ce au constatat că unii copii, foarte sensibili, reacţionează negativ la orice observaţie.

Școala Altfel la Baza militară aeriană de la Otopeni

În majoritatea școlilor și grădinițelor a început Săptămâna Altfel. Sunt 5 zile în care nu există teme, manuale şi note: programul este dedicat activităților extrașcolare. O vizită în Baza militară aeriană, de exemplu, este fascinantă pentru copii, iar discuţiile despre agresivitate sunt binevenite printre adolescenţi. După Săptămâna Altfel începe vacanţa de Paşte.

Ultima Oră

Cele mai citite