CNN: Detalii extraordinare din culisele negocierilor secrete cu generalii lui Putin pentru a pune capăt asediului de la Mariupol și Azovstal. "Ne-am privit în ochi, partea rusă a promis o ieșire civilizată pentru soldații noștri"

Pentru ucraineni, Azovstal devenise anul trecut un simbol sumbru, dar puternic al rezistenței, adăpostind aproximativ 2.600 de soldați și civili, în timp ce uzina asemănătoare unei fortărețe era lovită de bombardamentele rusești. Pentru Moscova, vastul amplasament era o frustrare - ultima rezistență încăpățânată, într-un oraș care intrase sub controlul ocupanților de câteva săptămâni. "Blocați șantierul industrial, astfel încât nici măcar o muscă să nu poată scăpa", a scuipat Putin la întâlnirea cu ministrul Apărării. În același timp însă, un mic grup era pe cale să înceapă negocieri secrete pentru a pune capăt asediului. Au fost implicați doi dintre generalii de top ai lui Putin și un parlamentar ucrainean, fost parașutist sovietic. CNN a obținut în exclusivitate imagini și detalii ale modului în care a fost încheiat acordul.

Ucraina pune sub acuzare, in absentia, doi comandanți ruși, pentru atacarea civililor și a infrastructurii vitale

Autoritățile ucrainene au pus sub acuzare doi comandanți militari ruși de rang înalt, pentru infracțiuni legate de atacarea civililor și a infrastructurii civile. Generalul Serhii Kobylash, comandantul Aviației cu rază lungă de acțiune din cadrul Forțelor Aerospațiale Ruse, și amiralul Igor Osipov, fost comandant al Flotei Mării Negre a Federației Ruse, au fost puși sub acuzare în lipsă, transmite CNN.

Ucraina: Președintele Zelenski a demis încă un responsabil, care ar fi sprijinit un acord cu Rusia ce a contribuit la pierderea Crimeii

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis pe prim-vicesecretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, Ruslan Demcenko, pe seama căruia o investigaţie jurnalistică a pus un acord semnat în anul 2010 şi care a favorizat ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia, relatează luni agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Ucraina: Un oficial guvernamental ucrainean și un om de afaceri au fost reținuți sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei

Un înalt oficial al guvernului ucrainean și un om de afaceri au fost reținuți sub suspiciunea că fac parte dintr-o presupusă rețea de spionaj rusească, a anunțat serviciul de securitate al Ucrainei (SBU). Numele celor doi suspecți nu au fost dezvăluite, dar se știe că sunt un înalt funcționar din Secretariatul Cabinetului de Miniștri și un șef de departament la Camera de Comerț și Industrie, transmite Reuters.

Ultima Oră

Cele mai citite