Sprijin psihologic pentru pacienții cu COVID-19. ”Am încercat să par puternic acolo, dar când am intrat în spital, primul gând a fost la un sac în care am văzut un pacient băgat"

Cu spitalele arhipline cazurile ușoare de SARS  CoV 2 sunt monitorizate de către medicii de familie. Pe lângă tratamentul pentru noua boală de cele mai mult ori medicul devine și sprijin pentru pacient atunci când trece prin diferite stări de teamă sau panică generate de boală. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Klaus Iohannis: Stigmatizarea, discriminarea și abuzurile, nu pot fi sub nicio formă tolerate. Bătaia nu e ruptă din rai!

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine, vineri, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului. El a transmis că stigmatizarea, discriminarea și abuzurile, nu pot fi sub nicio formă tolerate iar bătaia nu e ruptă din rai! Președintele a abordat si subiectul pandemiei de COVID-19 și a cerut respectarea cu strictețe a măsurilor. În privința vaccinării, președintele a spus că este o chestiune de securitate națională.

Alexandru Rafila crede că este foarte posibil să apară al treilea val de infectări cu noul coronavirus în lunile februarie-martie

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, profesor doctor Alexandru Rafila, crede că este foarte posibil să apară al treilea val de infectări cu noul coronavirus în lunile februarie-martie, dar că depinde de măsurile de sănătate publică şi de măsurile individuale de protecţie dacă acesta va fi mai mare sau mai mic.

Criză de oxigen la Napoli. Restricțiile dau rezultate în Spania. Germania crește numărul infirmierilor

Medicamentul minune Remdesivir nu este atât de eficient pe cât se crede. Un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că antiviralul influenţează puţin sau deloc evoluţia bolnavului de Covid-19. Şi asta pe fondul unei explozii de cazuri în special în Europa. În Italia, guvernul se pregăteşte să extindă restricţiile şi carantina totală în mai multe regiuni, în timp ce guvernul german nici nu se gândeşte la renunţarea carantinei parţiale.

Ziua cu cei mai mulți bolnavi de COVID la ATI. Președintele Klaus Iohannis: "Nu am reușit să îngrădim pandemia, dar apar primele rezultate"

România rămâne în stare de alertă pentru a putea lupta cu pandemia. Se păstrează toate restricțiile și se introduce carantina totală doar în zonele cu situația cea mai grea din țară. S-a atins un număr record de pacienți infectați atât în secții obișnuite, cât și la terapie intensivă. "Ar trebui să fim îngrijorați dar nu panicați", ne transmite președintele Klaus Iohannis. El susține că restricțiile încep să-și arate efectele, dar premierul avertizează că nu am ajuns încă la un platou.

Ultima Oră

Cele mai citite