Statele Unite sancționează familiile Putin și Lavrov

Statele Unite au anunţat miercuri noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia din Ucraina, vizându-i direct pe membri de familie ai preşedintelui rus Vladimir Putin şi ai ministrului de Externe Serghei Lavrov, transmit AFP şi dpa.

Fără cărbune din Rusia, bănci cheie excluse din tranzacții, fără nave rusești în porturile Uniunii Europene. Noi sancțiuni dure la adresa Moscovei. Statele Unite vor interzice miercuri orice noi investiții în Rusia

Rusia devine tot mai izolată pe plan internațional, prin valul de noi sancțiuni decise de comunitatea internațională. Comisia Europeană a propus un nou set de sancțiuni. Între altele, navele rusești nu vor mai avea acces în porturile Uniunii Europene. Și sancțiunile nu se termina aici. Grupul celor 7 state puternic industrializate vor anunță și ele, miercuri, noi sancțiuni.

Ambasadoarea SUA la ONU, pentru TVR: Le-am spus foarte clar ruşilor că dacă vor trece la acţiuni de agresiune în Ucraina vom răspund agresiv şi vor simţi răspunsul imediat

Dacă Rusia va iniţia orice agresiune împotriva Ucrainei, Washingtonul este pregătit să răspundă pe toate fronturile. De la sancţiuni economice nimicitoare până la izolarea diplomatică a Federaţiei. Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Linda Thomas-Greenfield a vorbit în EXCLUSIVITATE pentru Lumea Azi şi despre cum pot Naţiunile Unite să sancţioneze comportamentul Rusiei, chiar dacă vorbim de o ţară cu drept de veto în Conciliul de Securitate.

Ultima Oră

Cele mai citite