Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, avertizează asupra comercializării unor pui de găină "îngălbeniţi" pentru a părea mai sănătoşi şi precizează că va informa toate instituţiile ce pot verifica cum s-a ajuns în această situaţie.
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a anunţat joi că un focar de salmonella asociat cu carnea de pui afectează în prezent 16 ţări, transmite agenţia DPA.
Dosar penal în Bistrița pentru comercializarea de produse alterate, după ce 69 de persoane au ajuns la spital, săptămâna trecută, cu toxiinfecție alimentară.
Poluanţi petrolieri care echivalează cu o cantitate de cel puţin 150 de tone se scurg de-a lungul fluviului Nipru şi "ar putea ajunge până în Mediterana", a susţinut marţi şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, relatează CNN.
Tratamentul cu antibiotice este din ce în ce mai ineficient din cauza folosirii în mod abuziv a acestui tip de medicamente. Un raport al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor avertizează că bacteriile devin tot mai rezistente la antibiotice, iar aceasta este una dintre cele mai grave amenințări cu care se confruntă omenirea.
Retailerul Lidl România a anunţat că retrage de la vânzare şi de la clienţi toate loturile unui sortiment de napolitane produse de Pak Rampart d.o.o, pentru că s-a constatat prezenţa Salmonella Typhimurium, potrivit unui anunţ postat joi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Nuntă cu ghinion în judeţul Alba. Zeci de persoane au ajuns la spital cu Salmonella după ce au consumat prăjituri oferite la pachet de miri. În urma anchetei sanitare, laboratorul unde au fost preparate dulciurile a fost închis până la finalizarea verificărilor.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat miercuri 151 de cazuri de salmoneloză asociate consumului de ciocolată provenită din Belgia, după o analiză genetică realizată în Marea Britanie, relatează EFE.