LIVE TEXT Îngrijorări internaționale după incendiul de la centrala nucleară Zaporojie, atacată de forțele ruse.
Un incendiu a fost declanșat la centrala nucleară de la Zaporojie în jurul orei 02.00, în urma tirurilor intense ale forțelor ruse. Ministrul Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba, a avertizat imediat că, dacă aici se produce o explozie, va fi de 10 ori mai mare decât cea de la Cernobîl. Accesul pompierilor a fost oprit de forțele militare ruse, când 3 etaje dintr-o clădire încă mai ardeau. Președintele Joe Biden l-a sunat pe președintele Ucrainei. Zelensky a acuzat Rusia de terorism nuclear. Conform Moscovei, trupele sale controlau zona încă din 28 februarie şi sabotori ucraineni au lansat în noaptea de joi spre vineri un atac într-o acţiune de provocare. Ambasadorul ucrainean la ONU, Sergiy Kyslytsya, a acuzat Rusia că a mințit în legătură cu ocuparea centralei nucleare și a spus că bombardamentele sunt încă în desfășurare. Pentagonul a declarat vineri seara că nu au existat „scurgeri de material radioactiv” și a precizat că nu poate spune despre „starea operațională” în care se află acum centrala sau dacă rușii dețin controlul.
4 martie 2022, 00:02 (actualizat 4 decembrie 2023, 19:39)