Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov / captura video

Putin condamnă orice atentat împotriva şefilor de stat, după tentativa de la Dineul Corespondenţilor în SUA

Preşedintele rus Vladimir Putin condamnă întotdeauna orice act de violenţă sau atac împotriva şefilor de stat, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, comentând atacul armat care a impus sâmbătă evacuarea preşedintelui american Donald Trump de la un eveniment la Washington, relatează agenţia EFE.

Rusia: Putin îl primește pe şeful diplomaţiei iraniene

Kremlinul a confirmat că preşedintele Vladimir Putin îl va primi luni pe şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, aşteptat în Rusia în contextul în care negocierile iraniano-americane se află în impas, a raportat agenţia oficială de presă Tass, preluată de AFP.

Naumescu: Statele estice au semnalat UE înainte de războiul din Ucraina că Putin pregătește ceva

România, Polonia și statele baltice  au transmis semnale către Bruxelles, Paris și Berlin că ceva se apropie și o să se întâmple  cu mult timp înainte de declanșarea, în februarie 2022, a Războiului din Ucraina, dar nu au fost luate întotdeauna foarte serios în considerare, a declarat consilierul prezidențial Valentin Naumescu în cadrul emisiunii Articolul 7, moderate de Mihaela Crăciun la TVR Internațional.

Ultima Oră

Cele mai citite