Rusia consideră că o eventuală retragere din Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare ar avea ca obiectiv o modalitate de aliniere cu SUA

O anulare a ratificării Tratatului privind interzicerea totală a testelor nucleare (Comprehensive Nuclear Test-Ban Treaty, CTBT) ar avea ca obiectiv poziţionarea Rusiei la acelaşi nivel cu Statele Unite şi nu ar fi un semnal privind intenţia de a relua astfel de teste, a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters, preluată de Agerpres.

Jen Psaki: Casa Albă nu are deocamdată nicio evaluare în privința interzicerii importurilor rusești

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a declarat joi, într-o conferință de presă, că în acest moment, nu există planuri pentru o întâlnire sau o discuție telefonică între președintele american Joe Biden și președintele rus Vladimir Putin. "Acum nu este momentul", a punctat Psaki, care a mai spus că nu există o evaluare în privința interzicerii importurilor rusești.

Joe Biden, pregătit să discute din nou cu Vladimir Putin, oricând şi în orice format

Rusia se pregăteşte de cel mai mare război pe care l-a văzut Europa după 1945, susţine premierul Boris Johnson. Şi ca şi ceilalţi lideri occidentali spune că scenariul Moscovei care pregăteşte un pretext al invaziei este în plină desfăşurare. Ucraina spune că nu va răspunde la nici o provocare, dar pe linia frontului sunt din ce in ce mai multe incidente armate. Pe fondul agravării situaţiei din estul Ucrainei, preşedintele Joe Biden a convocat Consiliul Naţional de Securitate.

Ultima Oră

Cele mai citite