Ce presupune instituirea legii marțiale în teritoriile anexate ilegal de Rusia. Crește nivelul de alertă și la Moscova

Decretarea legii marțiale în regiunile ilegal anexate de Rusia, Herson, Zaporojie, Dontesk și Lugansk, denotă o schimbare a tacticii lui Putin în Ucraina. Președintele rus a spus că legea marțială funcționa deja în cele patru regiuni. Acum, prin decret prezidențial, legea marțială a fost readaptată, armonizată cu legislația din Federația Rusă, explică jurnalistul TVR, Liviu Iurea.

Război în Ucraina, ziua 239 | Restricții în furnizarea energiei electrice, în Ucraina. Membrii UE au convenit asupra unor măsuri împotriva Iranului. Stoltenberg: Totul indică faptul că Iranul îi furnizează Rusiei drone

Bombardamentele rusești asupra rețelelor de alimentare cu energie electrică a Ucrainei îi determină pe oficialii de la Kiev să facă apel la economisirea energiei electrice. Autoritățile ar dori o reducere a consumului cu cel puțin 20 de procente față de perioada normală. Iar populația se conformează, în condițiile în care întreruperile cu energie electrică pot dura și patru ore în fiecare zi. La Kiev, de exemplu, s-a renunțat la transportul public cu vehicule electrice. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că toate indiciile arată că Iranul furnizează drone pe care Rusia le foloseşte în atacurile sale asupra Ucrainei şi a avertizat că aceasta reprezintă o ''încălcare clară'' a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.

Vladimir Putin a decretat legea marțială în regiunile ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, anexate ilegal

Vladimir Putin a declarat legea marțială în regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, anexate ilegal de la Ucraina. Anunțul a fost făcut în timpul unei reuniuni televizate a Consiliului de securitate al Rusiei. Putin a mai anunțat că li se vor acorda atribuții suplimentare de securitate liderilor instalați de ruși în regiunile ocupate.

Ultima Oră

Cele mai citite