Romsilva
Aproape dispărut în Vestul Europei, lupul încă se mai găseşte, în număr mare, în pădurile României. În Carpaţi mai trăiesc aproximativ 3 mii de exemplare, una dintre cele mai mari populaţii de pe continent. Braconajul şi defrişările necontrolate pun însă în pericol specia, iar salvarea ar putea veni odată cu banii europeni.
Imagini rare cu un grup de zimbri, surprinse în Parcul Național Vânători Neamț
Imagini rare surprinse în Parcul Național Vânători Neamț. 14 zimbri, unii născuți în libertate anul trecut, au fost filmați la plimbare. Animalele erau linistite si nu pareau deranjate de obiectivul camerei de filmat.
Autostradă apărată de "puieți". Primele perdele forestiere plantate pe A2 după 4 ani
Campania de împăduriri de primăvară a început "în forţă", pe o suprafaţă de 2,4 hectare. Peste 5 ani, când vor ajunge la maturitate, copacii vor proteja, de viscol, un segment de 800 de metri din Autostrada Soarelui. Asta în condiţiile în care, în toată ţara, peste 1.700 de kilometri de autostradă şi drumuri naţionale trebuie protejaţi cu perdele forestiere.
Drumuri în bătaia viscolului. Ministrul Agriculturii: "Sunt puține perdele de protecție pentru că au fost mulți cu topoarele"
Perdelele forestiere au ajuns o raritate în România. Așa se face că la fiecare viscol se închid drumuri, iar șoferii fac cale întoarsă. Anul acesta, Romsilva va planta 77 de hectare, în condițiile în care suprafața necesară este de 70 de ori mai mare. În plus, perdelele forestiere vor ajunge la maturitate cel mai devreme peste... 10 ani.
O haită de lupi a fost filmată într-o pădure din Parcul Naţional Piatra Craiului
Imaginile, surprinse de o cameră de monitorizare a faunei, au fost postate pe pagina de socializare a Romsilva.
Silvicultorii din Suceava au identificat un mistreţ contaminat radioactiv
Un mistreț împușcat pe un fond de vânătoare aflat la 10 kilometri de frontiera cu Ucraina, gestionat de Direcția Silvică Suceava, a fost identificat cu depășiri ale nivelului de contaminare radioactivă Cs-137 și Cs 134, a anunțat, joi, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) - Romsilva, Ciprian Pahonţu.
Percheziții la hoții de lemne din județul Prahova
Percheziții în această dimineață în județul Prahova. Sunt vizate mai multe persoane care ar fi tăiat ilegal arbori.
Românii din sud se încălzesc cu lemne aduse din Bulgaria. Romsilva poate să vând populației doar 15% din cantitatea de lemn
Lemnele de foc s-au scumpit și sunt greu de găsit. Criza a apărut în urma unui act normativ care obligă Romsilva să vândă populației doar 15 la sută din cantitatea de lemn strânsă din păduri. Situația ar putea reveni la normal anul viitor. Până atunci însă, românii din sud se încălzesc cu lemne aduse din Bulgaria.
Un pădurar din Mureş a fost bătut şi sechestrat de hoţii de lemne
Un pădurar de la Ocolul Silvic Reghin a fost agresat și sechestrat de mai multe persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori din cantonul silvic 3 Cozma, de pe raza localității Tonciu, județul Mureș.

