românia spaţiul schengen
Ministrul Afacerilor Interne a povestit, la Telejurnal, cum s-au purtat discuțiile astăzi, în Consiliul Schengen din cadrul Consiliului JAI. Lucian Bode a explicat că în intervenția sa, prin care a solicitat aderarea țării noastre în acest an, a adus multe argumente, între care și cel al creșterii siguranței frontierelor.
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), la Bruxelles. Extinderea Spaţiului Schengen nu se află pe agendă
Tema nu a fost inclusă pe agendă nici după reuniunea de ieri a Comitetului reprezentanţilor permanenţi pe lângă Uniunea Europeană, când agenda provizorie a JAI ar mai fi putut suferi schimbări.
Președinta Parlamentului European: Sunt aici, în România, astăzi, într-un moment profund simbolic, cu un singur mesaj, un singur apel - nu renunţaţi la Europa!
Locul României este în spațiul Schengen. Nu renunțați la noi, nu renunțați la Europa. Cu aceste mesaje puternice, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și-a exprimat susținerea pentru țara noastră în vizita pe care o face la București. Aderarea la spațiul de liberă circulație a fost, de altfel, tema principală a discuțiilor pe care Roberta Metsola le-a avut cu președintele Klaus Iohannis, dar și în discursul susținut în fața deputaților și senatorilor.
Români şi austrieci au demonstrat la Viena, în faţa sediului Cancelarului, faţă de blocarea aderării României la spaţiul Schengen
La mitingul care s-a desfășurat chiar sub fereastra cancelarului Nehammer au luat parte circa 20 de oameni. Manifestaţia a fost iniţiată de Grupul cultural româno-austriac UNIREA.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu: Veto-ul Austriei rămâne unul nejustificat într-o Europă a principiilor și a cooperării cu bună-credință
Veto-ul Austriei în chestiunea aderării României la spaţiul de liberă circulaţie "rămâne unul nejustificat într-o Europă a principiilor şi cooperării cu bună-credinţă", a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. El a adăugat că ţara noastră a beneficiat în dosarul Schengen de cel "mai puternic şi mai vocal sprijin".
Premierul Ungariei, Viktor Orban, la București, despre România și Dosarul Schengen: "Decizia noastră a fost greșită în cadrul Uniunii Europene și această decizie greșită ar trebui corectată"
Premierul Ungariei a criticat vehement sâmbătă, la București, neacceptarea României în spaţiul Schengen. "Decizia noastră a fost greşită şi trebuie corectată cât mai curând", a declarat Viktor Orban la Palatul Cotroceni, unde a participat la semnarea Acordului între guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, Ungariei și României privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi.
De ce s-a răzgândit Austria? Până la votul din Consiliul JAI, oficialii austrieci au susținut că sprijină aderarea României la Schengen
Drumul României spre Schengen a fost intens negociat încă de anul trecut. O arată un document obținut în exclusivitate de TVR INFO care arată toate întâlnirile și negocierile cu partea austriacă. Pe 6 iulie 2021, preşedintele federal al Austriei a decorat doi ofițeri de poliție români pentru merite deosebite în combaterea criminalității şi soluționarea unor cazuri grave. Erau răsplătite, deloc surprinzător, rezultate deosebite în activitatea de combatere a criminalității transnaționale și cooperare operativă excelentă.
România continuă eforturile bilaterale și diplomatice pentru aderarea la Schengen. Există voci care acuză votul la pachet cu Bulgaria
România va continua eforturile bilaterale și diplomatice să convingă Austria să își schimbe poziția față de aderarea țării noastre la Schengen. Este strategia anunțată de ministrul de Interne Lucian Bode, care i-a cerut într-o scrisoare deschisă omologului său din Austria să își revizuiască atitudinea față de România. În același timp, Marcel Ciolacu spune că partea română ar fi trebuit să insiste pe lângă Comisia Europeană să nu rămânem la pachet cu Bulgaria.

Președintele Klaus Iohannis i-a mulțumit premierului elen, Kyriakos Mitsotakis, pentru pentru sprijinul constant al Greciei privind aderarea României la spațiul Schengen
Aflat în vizită de lucru în Grecia, președintele Klaus Iohannis a mulțumit pentru sprijinul constant al Republicii Elene privind aderarea României la spațiul Schengen, reafirmat și cu această ocazie de către premierul grec, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat.