România importă tot mai multe alimente. Analişti: Preţurile la raft ar putea să crească

România importă din ce în ce mai multe alimente, iar analiştii avertizează că există riscul ca preţurile în magazine să crească, în condiţiile în care mărfurile din străinătate sunt tot mai scumpe. La nivel internaţional, numai în luna octombrie, cotaţiile materiilor prime au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimul an şi jumătate. Episoadele de secetă au afectat recoltelor marilor producători la nivel internaţional, în contextul în care 2024 se anunţă a fi cel mai călduros an de când se fac măsurători.

România, piață de desfacere pentru mărfurile din Polonia. Numai în 2022 au fost importate produse în valoare de peste 7,4 miliarde de euro

România a devenit o piaţă de desfacere pentru mărfurile din Polonia. Numai anul trecut, ţara noastră a importat de la polonezi alimente, cărbuni și alte produse în valoare de peste 7,4 miliarde de euro. Exporturile românești au fost însă de peste două ori mai mici. Pentru economiști, datele nu sunt surprinzătoare, în condițiile în care exportatorii din Polonia sunt puternic sprijiniți de autorități.

Importăm mai mult mărfuri care au prețuri tot mai mari. Datele stârnesc îngrijorarea Băncii Naționale

Cumpărăm produse tot mai scumpe și din cauza importurilor în creştere, de care România este dependentă. Numai în jumătate de an, pe piaţa de la noi au ajuns mărfuri în valoare de 60 de miliarde de euro, cu aproape 30% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Economiştii și comercianţii avertizează însă că acest lucru duce la noi scumpiri, în contextul în care mărfurile cumpărate din străinătate au preţuri tot mai mari.

Ultima Oră

Cele mai citite