Revolta Anticomunista de la Braşov din 1987

Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987 este marcată, începând din 2021, la data de 15 noiembrie, când în 1987, a avut loc una din primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceauşist.
35 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov, marcați cu proiecție de film, lansare de album și depuneri de coroane
Manifestări în Braşov, la 35 de ani de când regimul comunist a fost zdruncinat pentru prima oară prin revolta muncitorilor de la Uzina de autocamioane Steagul Roşu. Artista Alexandra Gold, fiica unuia dintre participanţii la revolta anticomunistă, a lansat un roman grafic despre evenimentul istoric.
35 de ani de la revolta muncitorească de la Brașov. Evenimentele vor fi comemorate, în premieră, în Parlament şi cu evenimente culturale şi sportive, timp de 4 zile
Evenimentele de comemorare a revoltei muncitoreşti de la Braşov din 15 noiembrie 1987 se vor întinde, anul acesta, pe durata a patru zile, printre acestea numărându-se, pentru prima dată, şi o şedinţă solemnă a Parlamentului, la care sunt invitaţi reprezentanţii Asociaţiei 15 Noiembrie Braşov.

Plen comun pe 14 noiembrie pentru comemorarea Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987, moment important în lupta poporului împotriva regimului
Plenul Parlamentului se va reuni pe 14 noiembrie pentru comemorarea victimelor Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 15 noiembrie 1987, au decis, miercuri, Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.