reţea droguri
Polițiștii care au anchetat cazul drogurilor vândute printr-un grup de pe o rețea de mesagerie spun că principalii clienți ai traficanților erau minori sau tineri până în 25 de ani. Specialiștii spun că de ani de zile dealerii încearcă să prindă în capcana stupefiantelor adolescenți, lucru confirmat și de vârsta tot mai fragedă de la care începe consumul de droguri în România. Între timp, deși polițiști au închis grupul prin care erau vândute drogurile, un altul cu același nume este deja online.
O rețea formată din zeci de traficanți de droguri, grupul ”Iarbă dulce”, a fost destructurată de polițiști. 13 persoane au fost reținute. Printre clienți se aflau și elevi și studenți
Polițiștii și procurorii DIICOT au închis cea mai mare piață online de droguri. Grupul de traficanți și consumatori, numit ”Iarbă Dulce”, a fost înființat pe un canal de mesagerie. Avea peste 11 mii de membri activi. Potrivit anchetatorilor, printre aceștia erau mulți elevi și studenți. Principalul drog vândut era canabisul, iar rețeaua avea o structura piramidală. Azi-noapte, după mai multe ore de audieri 13 suspecți au fost reținuti.
Dosarul tonelor de metamfetamină cu precursori din România: Totul pleca de la o fabrică din Voluntari. De la "Academia hoților" la Yakuza. Detaliile Operațiunii Arena
Laurențiu Huică, fost vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Medicamente, a fost arestat împreună cu o altă persoană, într-un dosar de trafic de droguri sintetice. Cei doi ar fi făcut parte dintr-o adevărată caracatiță a stupefiantelor, cu tentacule pe mai multe continente. Totul pleca de la o fabrică din Voluntari. Românii, spun anchetatorii, aveau rolul de a furniza materia primă - efedrina și pseudoefedrina. Din această afacere s-au făcut sute de milioane de euro. Miercuri seară, Curtea de Apel a decis eliberarea celor doi români arestați.

Trafic de droguri după un scenariu ca în filme. Români arestați în dosarul metamfetaminei produse cu precursori din țara noastră. Surse: Unul dintre inculpați, fost vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Medicamente
Un fost vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente din România a fost arestat preventiv de Tribunalul Bucureşti pentru 30 de zile, alături de un alt cetăţean român, într-un dosar privind producerea unor mari cantităţi de metamfetamină. Cei doi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, punerea pe piaţă a substanţelor clasificate şi complicitate la trafic intern de droguri de mare risc.
Polițiștii au destructurat o rețea care aducea droguri la domiciliu. Membrii rețelei lucrau ca o firmă care livrează mâncare
Pandemia nu i-a dărâmat pe cei obișnuiți să câștige din activități ilegale și nici pe clienții lor. Când Romania arăta ca un tablou cu străzi pustii și oameni speriați, traficanții de droguri prosperau. Lucrau ca o firmă care livrează mâncare acasă. Se comanda prin telefon pizza și consumatorii aveau la ușă cantități și sortimente diferite de stupefiante. Polițiștii au pus mâna acum și pe capul rețelei.

Polițiștii au închis un „supermarket de droguri” din Capitală. 5 persoane au fost arestate
Polițiștii antidrog bucureșteni au reușit să închidă primul așa numit supermarket de stupefiante din România și au arestat cinci traficanți. Afacerea era organizată într-o zonă bogată din nordul Bucureștiul. Traficanții vindeau numai droguri scumpe și preparau, la comandă, diverse cocktail-uri din stupefiante. Unele dintre ele ar fi fost la un pas să omoare câțiva dintre clienții rețelei.
Germania: Rețea de comercializare online a drogurilor, anihilată
Poliţiştii germani, împreună cu agenţi Europol, au anihilat o reţea de vânzare online a drogurilor.

DIICOT: Rețea care vindea droguri în Vestul țării, destructurată
Potrivit Poliției Române, 18 persoane au fost duse la audieri, în urma a 23 de percheziții, în județele Timiș și Arad, în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT Arad, care a vizat destructurarea unei grupări infracționale, implicată în trafic de droguri de risc.

Percheziții la distribuitorii de droguri din Reșița. 38 de persoane, duse la audieri
Polițiștii și procurorii DIICOT din Caraș-Severin fac, joi, 29 de percheziții la membrii unor grupări care distribuie în Reșița droguri și substanțe cu efecte psihoactive, 38 de persoane urmând să fie duse la audieri, anunță IGPR.