Daniel Iovănescu contestă decizia revocării din funcţia de adjunct al Avocatului Poporului Renate Weber - ”În ultimele 4 luni, Avocatul Poporului a săvârşit împotriva mea acte de hărţuire morală”

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act, marţi, de o plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 9/13.06.2023 pentru revocarea lui Daniel Iovănescu din funcţia de adjunct al Avocatului Poporului. Documentul a fost trimis Comisiilor juridice ale Parlamentului, potrivit Agerpres.

Avocatul Poporului cere modificarea legislației: Actul sexual cu un minor să fie considerat viol. Cazul a două fete din Buzău, abuzate de unchiul lor

Două fete din județul Buzău au fost abuzate chiar de unchiul lor. Bărbatul de 37 de ani a fost arestat preventiv, iar copilele au intrat într-un program de consiliere psihologică. Avocatul Poporului a cerut Parlamentului modificarea legislației, astfel încât abuzul sexual al unui minor să fie considerat automat viol. Atenție, sunt detalii care vă pot afecta emoțional!

Avocatul Poporului: Condiţionarea dreptului la muncă de obţinerea certificatului de vaccinare sau testare - măsură restrictivă, inadecvată

Avocatul Poporului precizează, miercuri, că soluţiile legislative din proiectele discutate de Guvern care condiţionează exercitarea dreptului la muncă al personalului din unităţile sanitare şi din centrele rezidenţiale de obţinerea certificatului de vaccinare sau de testare, cu plata testelor de către angajat, reprezintă "măsuri restrictive", fiind "lipsite de proporţionalitate şi inadecvate scopului urmărit".

CCR: Legea nu reglementează distinct şi limitativ ipotezele în care se poate declanşa procedura de revocare a Avocatului Poporului

Curtea Constituțională și-a motivat decizia în cazul Avocatului Poporului. Actualul cadru normativ în temeiul căruia este adoptată revocarea Avocatului Poporului prezintă 'o deficienţă gravă de conţinut', întrucât nu reglementează distinct şi limitativ ipotezele în care se poate declanşa procedura, precizează Curtea Constituţională a României în motivarea deciziei de admitere a sesizării.

CCR: Revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului, neconstituţională

Curtea Constituțională a declarat în afara legii demiterea Avocatului Poporului inițiată de coaliția de la guvernare. Prin urmare, Renate Weber revine în funcția din care a fost îndepărtată acum două săptămâni. PSD consideră că s-a făcut dreptate, în timp ce coaliția așteaptă să vadă motivele pentru care judecătorii au luat această decizie, pentru a vedea cum își poate continua demersul.

Ultima Oră

Cele mai citite