referendum justiţie
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut miercuri o simulare a procesului de votare la alegerile europarlamentare şi la referendumul naţional care se vor desfăşura în data de 26 mai, context în care au fost prezentaţi paşii pe care alegătorii trebuie să îi urmeze atunci când se vor prezenta la urne, notează Agerpres.
Mai multe ONG-uri îi cer premierului să nu adopte ordonanța propusă de Autoritatea Electorală Permanentă pe tema referendumului din 26 mai
Mai multe ONG-uri critică Ordonanţa de Urgenţă prin care Autoritatea Electorală vrea să schimbe regulile referendumului privind justiţia, programat pe 26 mai. Potrivit proiectului, preşedintelui Klaus Iohannis i-ar putea fi interzis dreptul de a face campanie pentru consultarea populară pe care chiar el a declanşat-o. Iar pragul de prezenţă, pentru validare, ar putea fi ridicat cu două sute de mii de voturi.
Toni Greblă: Întrebările pentru referendum, neclare. Referendumul a avut numai raţiuni electorale
Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, consideră că întrebările pentru referendumul din 26 mai sunt ''neclare'', apreciind că acest demers al preşedintelui Iohannis se face ''cu încălcarea'' recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi a deciziei CCR.
Kelemen Hunor, despre întrebările pentru referendum: Sunt simple. Recomandăm oamenilor să voteze „da”
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că întrebările pentru referendum sunt simple și pe înțelesul tuturor, fiind agreate și de Uniune, astfel că recomandă oamenilor să participe la scrutin și să voteze „da” la ambele întrebări, conform Mediafax.
Consultări atipice la Palatul Cotroceni. PSD a trimis la discuțiile cu președintele Iohannis doi foști deținuți politici
Surpriză la consultările şefului statului cu partidele de la putere pe tema referendumului. ALDE a refuzat să meargă la Palatul Cotroceni, iar PSD a participat într-o formulă neobișnuită: deputatul Eugen Nicolicea şi doi foşti detinuţi, victime ale sistemului comunist. Cei doi i-au cerut lui Iohannis revocarea procurorului general Augustin Lazăr, în vreme ce șeful statului a acuzat PSD că se folosește de necazul lor ca să saboteze justiția.
Liviu Dragnea: La consultările de la Cotroceni vor merge Eugen Nicolicea și încă două persoane
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, joi seară, că la consultările de vineri cu președintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni va participa o delegație de trei persoane, între care se va afla și Eugen Nicolicea.
PSD vrea ca votul pentru europarlamentare și cel pentru referendum să se desfășoare în secții separate
PSD vrea ca votul pentru europarlamentare și cel pentru referendum să se desfășoare în secții separate, chiar dacă ar avea loc în același timp. Așa susține senatorul USR Florina Presadă, într-o postare pe o rețea de socializare.
Liviu Dragnea: Abia aştept ca Iohannis să organizeze referendum. Românii vor putea să răspundă și la întrebarea "Câte case este nevoie să furi de la stat ca să ajungi preşedintele României?"
Prezent la şedinta comitetului executiv al PSD, liderul social democraţilor, Liviu Dragnea, nu a ratat ocazia de a-i transmite un mesaj şefului statului, vorbind despre problemele cu justiția: "Klaus, nu te culca pe o ureche" a spus Liviu Dragnea, arătând că preşedintele "îl vrea în puşcărie". Liderul PSD l-a atacat pe Klaus Iohannns şi a anunţat că se gândește serios să organizeze un referendum tot pe 26 mai în care românii să răspundă și la alte întrebări, de exemplu: „Câte case este nevoie să furi de la stat ca să ajungi președintele României?"
Președintele Klaus Iohannis începe consultările pe tema oportunității referendumului pe justiție
Preşedintele Klaus Iohannis începe consultările cu privire la oportunitatea organizării Referendumului pe teme de justiţie. Informaţia nu vine insă de la preşedinție, ci de la Societatea Civilă. Ramona Avramescu are detalii.

