Noi atacuri ale rușilor asupra Ucrainei. Kievul ar avea nevoie de 1,5 milioane de obuze de artilerie anual, arată studii ale producătorilor de arme, în timp ce prețurile echipamentelor și muniției cresc

Armata ucraineană a mai eliberat un sat de la sud de Bahmut. Informația a fost publicată de președintele Zelenski pe canalul său de Telegram. Între timp însă, rușii au atacat pe mai multe direcții, inclusiv în regiunea Sumî, unde au folosit artileria. Procuratura locală susține că are dovezi că atacurile au vizat infrastructura civilă.

Victoria ucrainenilor în războiul împotriva Rusiei va avea impact și asupra situației din Moldova, a declarat Volodimir Zelenski, referindu-se la regiunea separatistă pro-rusă Transnistria

Peste 1.300 de școli au fost distruse în Ucraina, de la începutul invaziei rusești. Alte câteva sute au fost grav avariate. Este concluzia unui raport al UNICEF, referitor la războiul din Ucraina. De asemenea, potrivit unui raport al oficialilor americani, citat de The New York Times, Ucraina a pierdut 70.000 de soldați în lupte, iar aproximativ 120.000 au fost răniți. Sunt cifre care arată o realitate șocantă, în condițiile în care armata Ucrainei avea 500.000 de oameni, la începutul invaziei.

RĂZBOI ÎN UCRAINA | Cel puţin şase persoane au fost ucise în atacurile ruseşti. Trupele ucrainene continuă contraofensiva şi eliberează tot mai multe localităţi din est

Cel puţin şase persoane au fost ucise, astăzi, în atacurile ruseşti asupra Ucrainei. Trei dintre victime au fost în Odesa, port la Marea Neagră, care este tot mai des ţinta loviturilor ruseşti. În acest timp, trupele ucrainene îşi continuă contraofensiva şi eliberează tot mai multe localităţi din estul ţării.

VIDEO Tăcere deplină a armatei ucrainene în privința contraofensivei. Un clip cu militari care duc degetul la gură, publicat de ministerul Apărării de la Kiev, a devenit viral pe internet

Operațiunea, pregătită în mare secret, cu militari ucraineni antrenați de ţări NATO, pare iminentă. Ministerul ucrainean al Apărării a publicat pe platformele sociale un clip cu militari care duc degetul la gură, semn de tăcere deplină. Clipul se numește "Planurile iubesc tăcerea."

Un nou început, la sute de kilometri de casa din Ucraina. La un an de război, Hanna Lukianchenko nu poate uita cum s-a trezit în bombardamente și a fugit cu copiii, în pijamale

Teroarea războiului, amintirea clipelor cumplite trăite în timpul bombardamentelor şi realitatea crudă din oraşele ucrainene îi urmăreşte şi acum pe refugiaţi, la un an de la începutul războiului. Şi-au găsit adăpost în oraşele sau satele româneşti şi şi-au refăcut viaţa. Aici pot dormi noaptea fără teama vreunui atac şi îşi pot vedea copiii şi familiile în siguranţă. Hanna a renunțat la tot ce avea în Ucraina și s-a stabilit în județul Mureș.

O viață nouă, departe de casa din Harkov. Irina Kiricenko lucrează ca psiholog în Iași și face terapie cu copiii refugiați din Ucraina

24 februarie 2022 a schimbat destinele a milioane de ucraineni.  Viață lor tihnită a fost dată peste cap când rușii au intrat cu bocancii de luptă în oraşele şi casele lor. O ţară întreagă s-a transformat în câteva ore într-un câmp de luptă. Disperați să-și salveze familiile, mulți au trecut granița în România. Câteva sute şi-au găsit adăpost la Iași.

Ultima Oră

Cele mai citite