Negocierile din Antalia dintre Ucraina şi Rusia s-au încheiat. Lavrov neagă bombardamentele asupra civililor. Kuleba spune că discuţiile nu au progresat

Întâlnirea dintre miniştrii de Externe ai Ucrainei şi Rusiei s-a încheiat fără niciun rezultat concret. Dmytro Kuleba nu a reuşit să obţină un acord pentru un armistiţiu de 24 de ore pentru un culoar umanitar la Mariupol. Este pentru prima dată, de la declanşarea invaziei ruseşti, când Moscova şi Kievul participă la un dialog direct la acest nivel.

CORESPONDENȚĂ DE RĂZBOI | Ucrainenii s-au mobilizat să-și salveze semenii. Cafenele și restaurante, transformate în centre pentru refugiați

În oraşele bombardate din Ucraina, localnicii încearcă să se adapteze realităţii crunte a războiului. Iar cei din localitățile mai puțin expuse războiului se mobilizează ca să-și ajute semenii. Unii și-au transformat cafenelele sau restaurantele în centre sociale, unde asigură casă și masă pentru refugiați. Un reportaj în exclusivitate realizat la Vinița, de trimișii speciali ai TVR in Ucraina, Alex Costache și Alexandru Zugravu. Atenție, sunt detalii cu impact emoțional!

CORESPONDENȚĂ DIN UCRAINA O televiziune din Odesa transmite non-stop pentru ucraineni, chiar și când încep să sune sirenele. Jurnaliștii mânâncă și dorm în redacție și îi ajută și pe cei aflați în dificultate

Oraşul Odesa rezistă ca o adevărată fortăreaţă atacurilor din ultima săptămână. Oamenii înfruntă pericolul şi rămân pe poziţii. Solidari cu ei sunt și angajaţii unei televiziuni locale. De când a început războiul, postul emite non stop, și atunci când sună sirenele care anunţă bombardamente. Trimișii speciali ai TVR - Alina Grigore și Mihai Florea - i-au întâlnit pe colegii din Odesa, iar ghidul lor a fost o jurnalistă vorbitoare de limba română. Urmează detalii cu impact emoţional!

CORESPONDENȚĂ DE RĂZBOI Jitomir, după bombardament. Printre ruine, foc și fum, oamenii scotocesc după ce le-a mai rămas din viața de dinainte: haine, încălțăminte, fotografii, electrocasnice, jucării

În orașele bombardate, localnicii încearcă să își recompună viața din rămășițele împrăștiate printre ruine. La Jitomir, situat la 130 de kilometri de Kiev, zeci de case și clădiri au fost distruse de rachete. Iar oamenii trăiesc cu groază în fiecare minut. Un bombardament a avut loc și aseară. Urmăriți un reportaj în exclusivitate realizat de Alex Costache și Alexandru Zugravu. Atenție, urmează detalii și imagini cu impact emoțional!

CORESPONDENȚĂ DIN UCRAINA | Rămășițele vieții printre ruine | Stanislav, sergent ucrainean: „Noi poate că vom muri, dar pământul nostru nu-l vom da”

În orașele din Ucraina bombardate de ruși oamenii trăiesc cu groază în fiecare minut. Alarmele antiaeriene sună continuu iar localnicii se adăpostesc și de câteva ori pe zi în subsoluri sau buncăre. Și încearcă să își recompună viața din rămășițele împrăștiate printre ruine. Urmăriți un reportaj în exclusivitate realizat de Alexandru Costache și Alex Zugravu, în orașul Jitomir.

Ultima Oră

Cele mai citite