Noi manifestaţii împotriva reformei justiţiei in Israel

Numeroase mitinguri au avut loc joi pentru a denunţa reforma sistemului judiciar în curs de examinare în parlamentul israelian, la o zi după respingerea de către guvern a unui apel prezidenţial la compromis asupra acestui text care divizează societatea, comentează AFP, potrivit Agerpres.

Centrul pentru Analiza Politicilor Europene: Elita din Rusia se pregătește de următorul război civil. Kadîrov își menajează cele mai eficiente trupe pentru că va avea nevoie de ele mai târziu

Războiul civil care s-ar putea profila în Rusia nu se va purta pe falii regionale sau etnice, ci „va fi vorba de gangsteri care se vor lupta pentru bani”, scrie analistul Edward Lucas într-un editorial CEPA (Centrul pentru Analiza Politicilor Europene), făcând referire la o afirmație a comentatorului rus Andrei Piontkovski.

Yemen a rămas fără internet din cauza bombardamentelor

V-ați gândit cum ar fi să rămânem fară internet? Se întâmplă în Yemen, unde, din cauza unor bombardamente, a fost tăiat cablul submarin care aduce semnalul de internet în țară. Rezolvarea problemei se anunță a fi de durată, în condițiile în care țara este în plin război civil.

LUMEA AZI Etiopia, în pragul războiului civil. Forțele guvernamentale au declanșat o ofensivă împotriva separatiștilor din nord

Sudanul a devenit refugiul pentru sute de etiopieni care fug din calea războiului. Forțele guvernamentale au declanșat o ofensivă împotriva separatiștilor din nordul acestui stat african. Amnesty International vorbește de sute de victime ucise cu brutalitate. E un masacru pe care îl neagă deopotrivă rebelii separatiști și forțele guvernamentale.

Ultima Oră

Cele mai citite