START la Maratonul Vaccinării București - Ediția a II-a!

Începând de vineri, 28 mai, ora 16:00 și până luni, 31 mai, ora 8:00, sunt așteptați la cele două centre de vaccinare - Sala Palatului și Biblioteca Națională a României, atât cei care au primit prima doză la Ediția I, din perioada 7 – 10 mai și care trebuie să facă rapelul, cât și cei care doresc să facă acum prima doză, urmând ca rapelul să îl facă, după trei săptămâni, la oricare dintre centrele de vaccinare unde sunt locuri disponibile.

Studiu: Persoanele care au avut COVID dezvoltă un nivel de anticorpi chiar și de 10 ori mai mare, după vaccin

Au început să apară primele studii realizate în România cu privire la nivelul de protecție pe care îl oferă vaccinurile anti-covid. Acestea arată că persoanele imunizate dezvoltă anticorpi capabili să îi protejeze împotriva bolii, mai ales după rapel. Medicii ne îndeamnă să nu ratăm a doua doză de vaccin, pentru că reacțiile adverse care pot apărea sunt minore și dispar rapid.

Ministerul Sănătății: Investigaţiile complexe efectuate de medici infirmă diagnosticul de paralizie facială periferică dreaptă în cazul femeii din Vâlcea care a primit rapelul vaccinului Pfizer

Femeia de 32 de ani din Vâlcea cu suspiciune de paralizie facială periferică dreapta după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer (Comirnaty) se află în prezent în stare clinică bună, a informat Ministerul Sănătăţii vineri după-amiază. Instituția precizează totodată că "toate investigaţiile complexe" efectuate ulterior debutului clinic atât la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, cât şi la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti au infirmat diagnosticul de paralizie facială periferică dreaptă.

Ultima Oră

Cele mai citite