Rafah

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat miercuri seară că președintele Egiptului a fost de acord să deschidă punctul Rafah și să lase să treacă un prim grup de 20 de camioane cu ajutor umanitar. Dacă Hamas va confisca acest ajutor, "totul se termină", a ținut el să atragă atenția.

Fotbalistul egiptean Mohamed Salah, apel pe rețelele de socializare: Toate viețile sunt sacre și trebuie protejate. Masacrele trebuie să înceteze. Oamenii din Gaza au nevoie urgent de mâncare, apă și de provizii medicale
Fotbalistul egiptean Mohamed Salah, atacant al echipei Liverpool, a făcut miercuri seară un apel video pe rețelele de socializare, pentru încetarea violențelor în Fâșia Gaza și pentru trimiterea de ajutoare umanitare celor refugiați. El a subliniat că ajutorul spre Gaza "trebuie permis imediat". Egiptul a fost de acord în cele din urmă, după eforturi diplomatice intense, să permită intrarea unui număr limitat de camioane în Fâșia Gaza, prin punctul de trecere de la Rafah. Anunțul a fost făcut de președintele SUA, Joe Biden.

Președintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi, a fost de acord să deschidă punctul de trecere a frontierei în Gaza, pentru 20 de camioane cu ajutoare umanitare, a anunțat Joe Biden
Președintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi, a fost de acord să deschidă punctul de trecere Rafah de la frontiera cu Gaza, pentru a permite intrarea a 20 de camioane cu ajutor umanitar, le-a declarat reporterilor, la bordul avionului prezidențial, miercuri seară, președintele SUA, Joe Biden, relatează The Guardian și BBC.

Președintele Egiptului neagă că punctul de trecere Rafah ar fi fost închis și spune că este vorba despre consecințe ale bombardamentelor israeliene. El a avertizat în privința unui exod masiv al palestinienilor
Fattah al-Sissi a declarat că ţara sa nu a închis punctul de trecere a frontierei Rafah către Gaza, ci că ajutorul umanitar nu pătrunde pe teritoriul palestinian din cauza bombardamentelor israeliene. De asemenea, el a avertizat miercuri împotriva unui exod masiv al palestinienilor din Gaza către Egipt, văzând riscul unei "deplasări similare din Cisiordania către Iordania" şi al "sfârşitului cauzei palestiniene", transmite France Presse.
Situație incertă la frontiera Gaza-Egipt. Punctul de trecere a rămas închis, mii de civili așteaptă să iasă din Gaza
Deschiderea frontierei Gaza-Egipt se tot amână. Deși dimineață se anunțase un scurt armistițiu care să permită plecarea străinilor din fâșie și intrarea ajutoarelor umanitare dinspre Egipt spre enclavă, deocamdată, punctul de trecere a rămas închis.
Reprezentanți ai comunității palestiniano-române transmit mesaje de încurajare pentru rudele îngrijorate din România. MAE: Avem mai multe scenarii de evacuare pregătite
40 de familii de români, cu zeci de copii, prinși în mijlocul conflictului, au cerut de urgență ajutor pentru a putea părăși Fâșia Gaza. La punctul de trecere a frontierei cu Egiptul, Rafah, oamenii așteaptă cu disperare să li se permită trecerea.
Sute de mii de oameni încearcă să plece din Fâșia Gaza. Mulți dintre aceștia se îndreaptă spre Egipt, la punctul de trecere Rafah. Peste 200 de cetățeni români au cerut sprijinul autorităților pentru a fi evacuați
Sute de mii de oameni disperaţi încearcă să plece din Fâșia Gaza înainte de aşa numita invazie terestră anunţată de Israel. Mulţi au pornit prin deşert, sub focurile Hamas, în încercarea de a ajunge în Egipt, prin punctul de trece de la Rafah, singura poartă de scăpare din calvar. 240 de români au cerut ajutorul pentru a fi evacuați din Fâșia Gaza, iar autoritățile române sunt în permanentă legătură cu ei.
Israelul dezminte existenţa unui acord de încetare a focului în sudul Fâşiei Gaza. Surse de securitate din Egipt au declarat anterior că un astfel de acord urma să fie pus în aplicare
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a dezminţit luni informaţiile difuzate de mass-media în legătură cu un acord de încetare temporară a focului în sudul Fâşiei Gaza, la doar jumătate de oră după ce surse de securitate din Egiptul vecin au declarat că un astfel de acord urma să fie pus în aplicare, transmit EFE şi Reuters.