PSD
Distincţia dintre legalitate şi oportunitate va fi definită în Parlament, "indiferent de presiuni", astfel încât administraţia publică să iasă din "starea de paralizie, cu funcţionari cărora le este frică să semneze". Declaraţia a fost făcută de liderul PSD, Liviu Dragnea, la o întâlnire cu primarii de comune. Tot acolo, premierul Sorin Grindeanu a spus că, în ultimele săptămâni, şi-ar fi dorit să fi făcut parte în continuare din administraţia locală, şi nu să conducă Executivul.
Miting de susţinere a premierului Grindeanu la Caransebeş, oraşul său natal
Oamenii au dorit să transmită un mesaj de unitate şi de susţinere a premierului Sorin Grindeanu.
Primarii din judeţul Iaşi nu-l mai vor la conducerea organizaţiei PSD pe Mihai Chirica
Tensiune maximă în organizaţia PSD Iaşi. După ce în urmă cu două zile cei mai mulţi primari au anunţat că se dezic de declaraţiile lui Mihai Chirica, astăzi li s-au alăturat alte nume din partid. Toţi spun că-i sprijină pe Liviu Dragnea şi Guvernul Grindeanu şi cer conducerii centrale să-l retragă pe Mihai Chirica din funcţia de preşedinte al PSD Iaşi.
Primarul de Iaşi, Mihai Chirica, contestat de unii în PSD, susţinut de alţii
Declaraţiile critice la adresa conducerii PSD făcute în ultima vreme de primarul Iaşului, Mihai Chirica, i-au nemulţumit pe mai mulţi primari social-democraţi din judeţ. Peste 20 dintre ei s-au reunit într-un hotel din capitala Moldovei. După trei ore de discuţii, au stabilit că soarta lui Mihai Chirica, preşedintele organizaţiei judeţene Iaşi, trebuie decisă de şefii de la Bucureşti. În sprijinul primarului a venit organizaţia municipală a PSD Iaşi.
Patru inculpaţi din dosarul în care este acuzat Liviu Dragnea şi-au recunoscut vina. Dragnea: Mă consider nevinovat
La termenul care a avut loc astăzi în dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în servicu, câţiva dintre inculpaţi şi-au recunoscut vinovăţia. Printre ei, şi cele două femei care ar fi fost angajate cu ajutorul lui la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, dar, care în realitate lucrau la partid.
PSD Iaşi îl sprijină în continuare pe Mihai Chirica
Mihai Chirica, vicepreşedintele PSD care a criticat deciziile partidului în ceea ce priveşte Ordonanţa 13, e sustinut de organizaţia pe care o conduce, PSD Iaşi. Într-o şedinţă, membrii filialei l-au reconfirmat pe Mihai Chirica şi au decis să trimită la centru un manifest cu sugestii de îmbunătăţire a comunicării în partid. În urmă cu câteva zile, Liviu Dragnea a anunţat că PSD va analiza motivele pentru care unele voci din interior au criticat prestaţia partidului din ultima vreme.
Criticat de Putere, aplaudat de Opoziţie. Reacţii politice după discursul preşedintelui Iohannis în Parlament
Discursul preşedintelui a nemulţumit puterea. Liderul PSD, Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-au declarat dezamăgiţi de faptul că şeful statului nu a lansat un apel la calm. În schimb, opoziţia a aplaudat mesajul lui Klaus Iohannis şi a criticat gestul parlamentarilor puterii de a părăsi sala.
Călin Popescu Tăriceanu: "Sunt extrem de preocupat de acţiunea DNA". Preşedintele Senatului lansează iniţiativa "România dialogului"
Preşedintele Senatului spune că este o anomalie şi constitutie o "imixtiune nepermisă" anchetarea de către DNA a modului în care a fost elaborată Ordonanţa 13. "Anchetarea deciziilor politice ale Guvernului nu s-a pomenit nicăieri, în nicio ţară din Europa şi nici în România de 27 de ani. Răspunderea este una politică", susţine Călin Popescu Tăriceanu, care a lansat, marţi, iniţiativa "România dialogului".
Premierul Sorin Grindeanu, reacţie la mesajul preşedintelui Klaus Iohannis
Premierul Sorin Grindeanu a reacţionat la discursul preşedintelui Klaus Iohannis din Parlament. Le-a spus jurnaliştilor că în locul preşedintelui ar fi lansat un mesaj la calm pentru protestarii din ultimele zile.

