Atacurile dintre PSD și PNL se întețesc. Cozma: PSD dăunează grav. Grindeanu: Poziția de brokeri politici deranjează

Vicepreşedintele liberal Adrian Cozma a susţinut, joi, că PSD "dăunează grav sănătăţii PNL", iar social-democraţii trebuie să-şi ceară scuze pentru criticile aduse la Congresul de la sfârşitul săptămânii trecute. Ministrul Transporturilor a răspuns că ceea ce deranjează este poziția de ”brokeri politici” a PNL.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe: Agresivitatea şi aroganţa, parte din ADN-ul PSD

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a criticat, luni, PSD, susţinând că "agresivitatea şi aroganţa par a fi parte din ADN-ul" acestui partid, de fiecare dată când social-democraţii "se văd cu sacii în căruţă şi se simt puternici". În replică, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat că social-democraţii nu au fost "la originea niciunui conflict", ci doar au reacţionat.

Speculații politice în urma întâlnirii dintre Geoană și Ciolacu. Premierul: Am discutat despre fotbal și înot

Întâlnirea dintre Mircea Geoană şi Marcel Ciolacu la o petrecere privată a dat naștere mai multor speculații politice. Prezenţa lui Geoană la aceeași masă cu președintele PSD a fost interpretată ca o încercare a secretarului general adjunct al NATO de a obţine sprijin pentru alegerile prezidenţiale. Scenariu negat însă de amândoi.

Olaf Scholz, la București. Premierul Ciolacu: România mizează pe susținerea Germaniei în aderarea completă la Schengen

Partidul Social Democrat şi PES activists România găzduiesc, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, o reuniune a liderilor Partidului Socialiştilor Europeni. Cancelarul german Olaf Scholz a fost primit, astăzi, la Palatul Victoria de premierul Marcel Ciolacu, pentru discuții despre provocările economice şi problemele de securitate din regiune.

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan: PNL nu părăsește guvernarea. Dacă alții vor, pot s-o facă, noi vom guverna în continuare

Liberalul Rareș Bogdan a făcut declarații înainte de ședința coaliției, de luni: Nu avem niciun motiv să părăsim guvernarea, dar vom fi extrem de duri începând de acum, și trebuie să fim tratați pe picior de egalitate, pentru că nu mai acceptăm niciun fel de atac și niciun fel de încercare de a izola PNL sau de a pune la colț primarii noștri, președinții de consilii județene sau reprezentanții noștri din teritoriu.

Ultima Oră

Cele mai citite