promulgarea legilor educatiei
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, Legile Educaţiei, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni și care a fost transmisă LIVE de TVR Info. Într-un discurs explicativ, șeful statului a făcut un rezumat al efectelor pe care le urmărește proiectul România Educată: Legile își propun să rezolve carențele actualului sistem de învățământ, încurajând creșterea calității actului educațional, acordarea de sprijin și respect cadrelor didactice, sunt promovate investiții, cu prioritizarea zonelor defavorizate, se pune accent pe siguranța elevilor.

