prezentare modă
O femeie de 80 de ani din Capitală a fost păcălită că ar putea ajunge fotomodel și va defila pe podiumurile de Paris și Dubai. "Visul" a costat-o nu mai puțin de 170.000 de lei, bani pe care timp de aproape 2 ani i-a tot dat celei care o escroca fără remușcări. I s-au făcut câteva albume foto, însă i s-a spus că răspunsurile nu vin, pentru că este pandemie. În cele din urmă, polițiștii au fost cei care au salvat-o pe femeie.
Prezentare de modă inedită. Zeci de bărbați au defilat în haine bisericești într-o catedrală din Belgia
O paradă a modei...preoţeşti! E soluţia găsită de o catedrală belgiană ca să poată arăta publicului și enoriaşilor o parte din colecţia sa de veşminte sacre - unele, vechi de secole întregi. Preoții de acolo s-au gândit că ar fi foarte interesant să poată fi admirate şi altfel decât în cadru ritualic. S-au păstrat însă pasul și muzica.
O nouă eră pentru casa de modă Fendi după Karl Lagerfeld. Prezentare la Milano
Casa de modă Fendi şi-a lansat la Milano cea mai recentă colecţie prêt-à-porter.
A fost lansat Calendarul Pirelli 2018! O pledoarie pentru diversitatea rasială
Fiecare apariţie a calendarului Pirelli, de 53 de ani încoace, este un adevărat eveniment. Creatorii nu se dezmint. Ediţia actuală are drept temă "Alice în Țara Minunilor" şi include, într-adevăr, adevărate minuni.

