preşedintele României
Președintele Klaus Iohannis critică bugetul pentru 2019, dar nu anunță încă dacă promulgă legea sau nu. A transmis prin purtătorul de cuvânt că bugetul nu este destinat dezvoltării și progresului României, ci bunăstării PSD. Pe de altă parte, reprezentanţii alianţei de la guvernare spun că toate criticile sunt declaraţii politice, fără argumente.

Președintele Klaus Iohannis și-a devansat vizita în Franța pentru a participa la ședința solemnă a Parlamentului, consacrata Centenarului Marii Uniri
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a devansat vizita oficială în Franţa pentru luni şi marţi pentru a putea participa miercuri la şedinţa solemnă a Parlamentului consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Reacția președintelui Klaus Iohannis la acuzațiile lui Ilan Laufer: Referințele la antisemitism și nazism în disputa politică sunt iresponsabile
Replici tăioase între Ilan Laufer și Klaus Iohannis, după ce preşedintele a refuzat să-l numească pe acesta vicepremier şi ministru al Dezvoltării. Laufer l-a acuzat pe şeful statului de antisemitism şi a anunţat că va depune plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Preşedintele Iohannis a ripostat şi a condamnat ferm folosirea în disputa politică a referinţelor la antisemitism și nazism.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind statutul judecătorilor și procurorilor
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 12 octombrie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor. Este ultima lege din pachetul legilor Justiției modificate de Coaliția de guvernare. Șeful statului cere din nou coaliţiei majoritare să reia procesul legislativ.
Klaus Iohannis: Lupta anticorupţie trebuie să meargă înainte şi va merge
Revocarea Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA nu va diminua lupta anticorupție! Este asigurarea pe care a dat-o, miercuri, președintele României, în prima declarație după semnarea decretului. Klaus Iohannis consideră că primul om în stat trebuie să fie și primul care respectă statul de drept.
Klaus Iohannis: În orice democrație, Constituția este expresia cea mai înaltă a valorilor unei națiuni
La Palatul Parlamentului este marcată Ziua constituției. Se împlinesc 26 de ani de la referendumul prin care a fost aprobată prima Constituție de după Revoluția din decembrie 1989. Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Constituției României.
Klaus Iohannis, în vizită privată în Spania
Președintele Klaus Iohannis și-a luat vacanță o săptămână și a plecat în Spania.