Vineri 13 iunie 2025 | București 25˚C / Cer variabil

La Azuga s-au deschis doar pârtiile pentru începători. Zăpada din Poiana Brașov și Predeal s-a topit

Ninsorile abundente de la munte din ultima perioadă au pregătit pârtiile pentru cei mai nerăbdători dintre schiori. Nu sunt însă condiții optime pentru că temperaturile variază de la o zi la alta și în unele zone chiar au venit ploile. Dacă la Rânca este zăpadă suficientă și turiștii n-au întârziat să apară, pe Valea Prahovei nici măcar tunurile de zăpadă nu fac față vremii tot mai calde.

Vremea se anunță perfectă la munte în minivacanța care se apropie. Se deschid pârtiile

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Cei care merg la munte în această minivacanţă vor avea ocazia să se bucure de zăpadă: pârtiile se vor deschide peste 2 zile. Staţiunea Predeal este rezervată aproape în totalitate, iar hotelierii fac ultimele pregătiri. Vremea însă se va încălzi spre finalul săptămânii, mai ales în sudul ţării. În unele zone se vor înregistra chiar şi 20 de grade.

Stațiunile montane sunt pline în vacanța școlară. Cele mai populare destinații sunt pe Valea Prahovei și în zona montană a județului Brașov

Stațiunile montane din județul Brașov sunt printre destinațiile preferate de români, în această scurtă vacanță a elevilor. Cei mai mulți turiști caută liniștea și aerul curat, de care se bucură prin plimbări pe jos sau călare. Spre deosebire de anii trecuți, când intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de grădiniță și elevii din clasele primare, acum se bucură de vacanța de toamna toți elevii.

Stațiunile de schi sunt pline de turiști, în ciuda creșterii numărului de infectări

Se anunță încă un sfârşit de săptămână aglomerat în staţiunile montane, mai ales că iarna nu pare să plece prea curând. Aşa că hotelierii se pregătesc din nou de oaspeţi, în pofida creşterii numărului de infectări din ultimele zile. În Braşov, zăpada perfectă şi vremea favorabilă schiului sunt un adevărat magnet pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

Turiștii au profitat de vremea bună și au luat cu asalt pârtiile pe schiuri, pe placă sau cu săniuța

A fost încă o zi plină la munte, unde mii de turiști au profitat de vremea bună și au luat cu asalt pârtiile pe schiuri, pe placă sau cu săniuța. Nu i-au speriat nici cozile care se formează la instalații de transport cablu, nici lipsa locurilor de parcare. Iar distracția nu s-a încheiat. Chiar dacă vremea se anunță capricioasă, cel puțin până mâine, când expira codul galben de ninsori și polei.

Prima bulgăreală și primul săniuș din acest sezon

Prima zăpadă a căzut și în Predeal și Poiana Brașov. A nins în zori, iar dimineață pârtiile erau deja acoperite de un covor de câțiva centimetri de zăpadă. Aşa că nu a durat mult până când să vină și primii turiști nerăbdători să se bucure de primul săniuș și de prima bulgăreala din acest sezon.

Ultima Oră

Cele mai citite