PNL
Peste 10 miliarde de euro ar urmă să fie cheltuiți pentru apă, canal și drumuri, în toata țara. Banii din noul program Anghel Saligny au fost deja repartizați către județe. Dar cea mai mare parte se va duce către județele controlate de mai-marii liberali și social-democrați. În județele defavorizate se anunță o luptă acerbă între primarii de mari municiipii și cei de comune pentru controlul puținelor resurse rămase.
Vasile Dîncu, la TVR: Coaliția funcționează atât de bine, că nu ne dăm seama că e coaliție. La guvern nu avem timp să mai știm care suntem liberali și care social democrați
Coaliția de guvernare arată foarte bine, a subliniat joi seară, la TVR, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, care este și președintele Consiliului Național al PSD. "Parcă suntem același partid, aceiași oameni. Noi la guvern nu avem timp să mai știm care suntem liberali și care suntem social democrați", a declarat Dîncu.
Cîţu: PNL ar putea din nou să colaboreze cu USR în viitorul apropiat; coaliţia cu PSD nu e naturală
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, afirmă că în perioada Alianţei PNL-USR a învăţat "foarte mult", deşi maturitatea politică nu era deplină la niciunul dintre parteneri, şi speră ca această colaborare să se reia în viitorul apropiat.
Radu Ghidău: Alegerea judecătorilor CCR să se facă cu două treimi din membrii prezenţi ai celor două Camere
Radu Ghidău, de profesie jurist, parlamentar al PNŢCD în perioada 1996-2000, candidatul propus de AUR pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, a afirmat miercuri că alegerea judecătorilor de la CCR ar trebui să se facă cu două treimi din numărul membrilor prezenţi ai celor două Camere, pentru a se asigura o democraţie reală, pentru că numai astfel se poate implica şi minoritatea parlamentară în decizia majorităţii.
Iulia Scântei, Peter Ecksterin-Kovacs şi Radu Ghidău au primit aviz favorabil din partea Comisiei juridice a Senatului, pentru candidatura de la CCR
Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, miercuri, în urma audierilor, toate cele trei candidaturi pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale - Iulia Scântei, Peter Ecksterin-Kovacs şi Radu Ghidău.
USR condamnă "simulacrul de audieri" din comisiile juridice pentru posturile de judecători la CCR. "Votul celor trei candidați la pachet - profund imoral și absurd"
"Este de neacceptat modul în care Coaliția PSD-PNL-UDMR a ales, din nou, să conducă audierile unor candidați în Parlament, intervenind în mod repetat peste reprezentanții USR pentru a-i întrerupe, pentru a nu-i pune în dificultate pe candidații PSD - PNL - UDMR prin întrebări pertinente. Votul impus de președinta comisiei de la Camera Deputaților, Laura Vicol, la „pachet” pentru trei candidați este, înainte de toate, profund imoral și absurd" - se spune în comunicatul USR.
Bogdan Licu: Am renunţat la titlul de doctor pentru că am considerat că lucrarea nu se ridică la nivelul cel mai înalt. Nu am plagiat
Bogdan Licu, prim-adjunctul procurorului general, propus de PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, a afirmat miercuri că a renunţat la titlul ştiinţific de doctor pentru că a considerat că lucrarea sa de doctorat "nu a întrunit cele mai înalte exigenţe ştiinţifice", reiterând că acuzaţiile potrivit cărora ar fi plagiat nu sunt adevărate.
Bogdan Licu, candidatul PSD la CCR: Cred că voi reuşi să contribui la coeziunea CCR; Curtea să aibă o imagine mai bună
Bogdan Licu, prim-adjunctul procurorului general, propus de PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, a afirmat miercuri că experienţa profesională pe care a acumulat-o l-a adus la "o maturitate a activităţii ca jurist şi ca om", menţionând că va reuşi să contribuie la coeziunea din cadrul CCR, astfel încât să primeze interesul cetăţeanului şi instituţia să aibă o imagine bună.
Ioan Sabău-Pop: Ar fi nevoie de o serie de modificări, inclusiv de revizuire a Constituţiei, care să ducă la primenirea activităţii CCR
Candidatul propus de AUR pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională a României (CCR), prof. univ. Ioan Sabău-Pop, a declarat, miercuri, la audierile din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, că este nevoie de o serie de modificări legislative, inclusiv de revizuirea Legii fundamentale, astfel încât activitatea CCR să fie "primenită".

