Tensiuni în PNL pe fondul unei dispute dintre Rareș Bogdan și Bogdan Aurescu

Tensiuni în PNL pe fondul disputei dintre Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, și ministrul de Externe Bogdan Aurescu. Rareș Bogdan a declarat că l-ar remania pe șeful diplomației române, alături de alți miniștri. Replica celui vizat a venit rapid. Bogdan Aurescu l-a etichetat drept pro-rus pe liderul liberal. Conflictul dintre cei doi va fi analizat în forurile de conducere ale partidului.

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului: România are doar 33 de staţiuni balneo, deşi peste 100 de localităţi au resurse minerale terapeutice

România e pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte resursele minerale şi naturale cu calităţi terapeutice, însă, din păcate, în condiţiile în care există astfel de resurse în peste o sută de localităţi, avem doar 33 de staţiuni, a declarat, joi, în cadrul Târgului de Turism al României (TTR), ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu.

Președintele PSD Marcel Ciolacu exclude amânarea rocadei premierilor pentru la toamnă, variantă care le-ar fi convenit liberalilor, potrivit unor surse guvernamentale

Rocada premierilor Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu rămâne sub semnul întrebării. Surse politice din coaliție sugerează că ar putea fi amânat momentul până la toamnă. Însă lideruL PSD, Marcel Ciolacu, exclude acest scenariu. El cere partenerilor de coaliţie să dea dovadă de responsabilitate. La rândul lor, liberalii se așteaptă la decizii mature din partea PSD. Și unii și alții invocă nevoia de stabilitate a României într-un context internațional extrem de tensionat.

Taxa de solidaritate. Zetea: Se referă la companiile care au făcut profituri speculative, care trebuie taxate. Gorghiu: Nu ne dorim nicio taxă suplimentară. Pârvan: Oricât mărești prețul, ai vânzări, dar sunt și sectoare unde scad vânzările

Partidul Social Democrat le cere liderilor PNL să spună clar dacă sunt de acord cu o taxa de solidaritate aplicată marilor companii. Porpunerea a fost prezentată în ultimele zile de Marcel Ciolacu. Liberalii spun că nu vor să audă de o taxa nouă și că discuțiile vor fi purtate în coaliție, iar reprezentanții companiilor mari anunță că odată cu aplicarea unei asemenea taxe, unele firme ar putea crește prețurile produselor sau a serviciilor pentru a-și acoperi pierderile.

Liderii Coaliției pregătesc strategia pentru rocada premierilor din luna mai. Negocierile pentru ministere par mai dificile decât se arată în declarații

Partenerii din coaliția de la guvernare își fac separat planuri pentru noua sesiune parlamentară și pentru rocada din executiv programată în luna mai. Protocolul semnat de cele două partide va fi respectat și liderii sunt de acord că va urma o evaluare a miniștrilor. Dar dincolo de declarații, sunt semne că negocierile pentru ministere ar putea fi mai dificile decât se așteptau cele două partide.

Ultima Oră

Cele mai citite