Educaţia pentru sănătate în şcoli, adoptată în Parlament. Unii aleși au lansat apropouri vulgare la adresa colegelor

Discuţii aprinse în Parlament, unde, după trei ani de dezbateri şi neînţelegeri, deputaţii au votat legea care introduce în şcoli educaţia pentru sănătate, începând din clasa a VIII-a şi doar cu acordul părinţilor. Proiectul iniţial, care viza educaţia sexuală a elevilor, a stârnit un val de controverse pe scena politică, dar şi în societate. Legea este însă mai amplă şi face referire şi la drepturile copiilor instituţionalizaţi.

Proiect USR PLUS dezbătut în plenul Senatului: Persoanele cu handicap nu vor mai fi nevoite să se prezinte la reevaluări

Persoanele cu handicap care nu pot urma programe de recuperare nu vor mai fi nevoite să se prezinte la reevaluările periodice, Comisia de evaluare fiind obligată să acorde un termen permanent de valabilitate a certificatului care atestă afecţiunea, potrivit unui proiect iniţiat de parlamentari USR PLUS, dezbătut miercuri în şedinţa de plen a Senatului.

Senat: Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 14, adoptat cu unanimitate de voturi

Senatul a adoptat, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 14/2017 pentru abrogarea OUG nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Războiul juridic e însă departe de final. Senatorii s-au contrazis din nou în legătură cu oportunitatea discutării în paralel a celor două acte normative. O soluţie originală a avut fostul preşedinte Traian Băsescu, care a propus pur şi simplu abandonarea ordonanţelor.

Ultima Oră

Cele mai citite