Weekend aglomerat pe litoral. Multe hoteluri sunt ocupate în totalitate

40 de mii de turişti sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână la malul mării. Dacă în prima perioadă după ridicarea restricţiilor românii şi-au făcut cu greu curaj să meargă la plajă, acum soarele şi temperaturile care se anunţă cu adevărat de vară i-au convins să se relaxeze în sunetul valurilor. Multe dintre hoteluri sunt ocupate sută la sută.

Vama Veche, polul distracției în minivacanța de Rusalii

Viaţa are dintr-o dată alt ritm în acestă minivacanţă. Mai ales în Vama Veche, unde mii de tineri şi nu numai au dansat şi au cântat toată noaptea. Răsăritul a fost pentru mulţi momentul în care şi-au oferit câteva ore de odihnă. Ca apoi să reînceapă distracţia.

O vară cu mai puține locuri la piscină. Patronii regândesc spațiile și tarifele

Primul strat de bronz urban şi doza de vitamina D le luam de obicei de la piscine, care se deschideau în prima zi de vară. Dar, în acest moment, nu se știe dacă se vor redeschide nici pe 15 iunie. Cei care dețin astfel de spații dar și SPA-uri încep să le pregătească. În primul rând au redus la jumătate numărul şezlongurilor.

Primii turiști au ajuns pe litoralul românesc. Sunt reguli clar stabilite pentru petrecerea timpului pe plajă

Prima zi de vacanță a început timid pe litoral. În multe hoteluri încă se fac pregătiri. La fel pe terase și pe plaje, care sunt încă neamenajate. În ciuda șantierelor de la malul mării, au fost turiști care s-au bucurat de ziua liberă și au venit de la sute de kilometri distanță. Regulile de distanțare sunt clar stabilite. Există un culoar de intrare pe plajă și un altul de ieșire.

Ultima Oră

Cele mai citite