Cristian Pitulice, consultant în turism: O bună parte din turismul românesc funcționează fără autorizații

Consultantul în turism Cristian Pitulice a declarat, la TVR INFO, că situația întâlnită la Ferma Dacilor care funcționa fără autorizații nu este singulară. El spune că o bună parte din turismul românesc funcționează fără autorizații, pentru că legea permite obținerea clasificării de o stea în baza unei declarații pe proprie răspundere.

Prima reacție a Fermei Dacilor, după tragedia de la pensiune. Mai multe persoane au murit în incendiu

Pe contul de Facebook al pensiunii Ferma Dacilor, care a ars luni spre marți, luând viața mai multor persoane, printre care și a fiului de 9 ani al patronului Cornel Dinicu, a apărut prima reacție după tragedie. Așteptăm cu nerăbdare investigațiile autorităților pentru un răspuns și din primul moment colaborăm cu ele pentru a-l găsi”, arată postarea într-o primă reacție a reprezentanților pensiunii. De asemenea, în contextul în care pensiunea nu avea autorizație de securitate la incendiu, postarea mai spune că spațiul „era sigur”: „Cum își poate cineva imagina că un om își poate pune proprii copii în pericol?”

Pensiunea Ferma Dacilor nu avea autorizație ISU de securitate la incendiu. Istoria fermei începe în urmă cu 13 ani

Ferma Dacilor nu avea autorizație de securitate la incendiu. Șase nereguli a identificat ISU la un control în 2019. De atunci, nimeni nu pare să mai fi cerut socoteală patronului. Acum, ISU, procurori și criminaliști de la Institutul Național de Criminalistică au început mai multe anchete. Nimic nu este exclus - o mână criminală, o defecțiune sau un scurtcircuit. Numele lui Cornel Dinicu, patronul complexului turistic Ferma Dacilor, e legat de mai multe scandaluri notorii cu interlopi în anii 2000.

Pregătiri pentru minivacanța de 1 decembrie. Consultat în turism: Prețurile pleacă de la 400, 450 de lei pe noapte pentru un hotel de trei, patru stele, cu mic dejun

Românii se pregătesc de minivacanţa de 1 decembrie, pe care o pot petrece atât la paradele militare, cât și la hotelurile și pensiunile din zonele turistice, unde se fac ultimele pregătiri pentru întâmpinarea oaspeților. Tour operatorii au pregătit pachete turistice care cuprind, pe lângă cazare, masa festivă de Ziua Națională, dar și activități de relaxare.

Atracții turistice de toamnă. Cel mai mare complex de mori de apă din sud-estul Europei așteaptă încă oaspeți

A venit toamna, dar turiștii se bucură în continuare de zile de vacantă în diferite zone ale țării. În Clisura Dunării, temperaturile sunt încă de vară, soarele este strălucitor, iar pensiunile primitoare. Turiști din toată țara ajung în această perioadă și la cel mai mare complex de mori de apă din sud-estul Europei. Oamenii sunt atrași de frumusețea peisajului și de morile vechi de peste o sută de ani.

O statuie veche de 150 de ani, din Italia, a fost distrusă de turiști germani. Administratorul vilei, unde au fost cazați aceștia, i-a dat în judecată

Mai mulţi turiști germani, care și-au petrecut vacanța în Italia, sunt acum urmăriți în justiție. Motivul? Găzduiți într-o vilă de lux, au stricat o statuie veche de 150 de ani, în valoare de două sute de mii de euro. Doi dintre ei s-au urcat pe monument să-și facă fotografii pentru rețele sociale.  Un al treilea i-a împins cu un baston până când cei doi, dar și statuia, au căzut.

Crăciun autentic acasă la Ion Creangă, în ținutul Neamțului. Unii turiști au venit din Australia. Relaxare în bazinele termale de la Băile Felix

Voie bună, muzică de petrecere, mese îmbelşugate și, acolo unde se poate, o baie relaxantă în bazine cu apă termală. Este rețeta perfectă pentru a petrece zile minunate în această perioadă de sărbători. Mulți au ales pensiunile tradiționale din Moldova, dar nici cele din vestul țării nu duc lipsă de turiști.

Ultima Oră

Cele mai citite