Guvernatorul prorus al regiunii Herson a ameninţat că armata lui Putin va lovi podul de la Giurgiuleşti. MAE: Astfel de declarații care vizează și o parte a teritoriului unui aliat NATO sunt inacceptabile

Amenințări considerate inacceptabile venite de la așa zisul reprezentant al Rusiei în Herson, provincie ocupată de ruși în Ucraina. El susține că militarii lui Putin ar putea distruge Podul Galați - Giurgiulești care leagă România și Republica Moldova, dar și alte poduri din regiunea Odesa. A fost pus pe lista țintelor și portul modovenesc din Giurgiulești. Autoritățile de la București și Chișinău au condamnat ferm aceste declarații, iar ambasadorul Moscovei la Chișinău a fost convocat pentru explicații.

Americanii au trimis în Marea Neagră o nouă dronă, al cărei zbor în largul coastelor peninsulei Crimeea a putut fi urmărit pe aplicații civile de specialitate. Rușii sărbătoresc 9 ani de la anexarea Crimeei fără nicio victorie

Rușii se pregătesc să sărbătorească 9 ani de la anexarea ilegală a peninsulei Crimeea fără nici o victorie majoră pe frontul de est al Ucrainei. Turcia a anunțat că începe procedura de ratificare a aderării Finlandei la NATO, iar americanii au trimis în Marea Neagră o nouă dronă, care a zburat în largul coastelor Peninsulei Crimeea, până aproape de stațiunea Soci. În tot acest timp, luptele pe frontul de est al Ucrainei continuă cu aceeași intensitate, iar Europa și-a asigurat viitorul energetic cu ajutorul norvegienilor.

Ultima Oră

Cele mai citite