Aproape două mii de hectare de pădure din Caraș-Severin au fost grav afectate de furtuni violente. Mai mult de jumătate dintre arbori se găsesc în zone strict protejate

Aproape două mii de hectare de pădure din Caraș-Severin au fost grav afectate de furtunile violente care au maturat sud-vestul țării luna trecută. Copacii căzuți vor fi invetariati și exploatați de ocoalele silvice în raza cărora se afla. Doar că mai bine de jumătate dintre arbori se găsesc în zone strict protejate: păduri virgine de sute de ani unde nu se poate interveni sub nicio formă.

UNESCO a retras oraşul Liverpool din lista patrimoniului mondial

Oraşul Liverpool nu se mai află pe lista siturilor clasate în patrimoniul mondial. Decizia a fost luată de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) din cauza unei supradezvoltări care afectează autenticitatea acestui port englezesc emblematic al erei industriale, informează AFP.

Bagheta franțuzească ar putea fi înscrisă în patrimoniul UNESCO

Bagheta franțuzească, acoperișurile pariziene sau un festival de vinuri? Cine merită să fie în patrimoniul UNESCO? La prima vedere răspunsul este cât se poate de simplu, și anume bagheta tradițională. Așa speră și cei peste 33 de mii de brutari din Franța și președintele Emmanuel Macron, un fidel susținător al proiectului. Răspunsul îl vom afla în martie.

Ultima Oră

Cele mai citite