Tulburarea ordinii parlamentare, sancționată prin diminuarea indemnizației și limitarea luării de cuvânt. Regulamentul Senatului, modificat

Tulburarea repetată a ordinii parlamentare prin utilizarea oricăror forme de agresivitate directă de natură fizică sau verbală la adresa oricărei persoane prezente la activităţile parlamentare constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu reţinerea unui procent de până la 50% din indemnizaţia lunară brută a senatorului, pentru o perioadă de până la 6 luni, prevăd modificările aduse Regulamentul Senatului şi votate astăzi în plen.

Președintele Ucrainei: Trebuie împreună să oprim oamenii care doresc genocid în Europa. În prezent, pe teritoriul Ucrainei se decide soarta întregii Europe centrale şi a Mării Negre

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a subliniat în discursul adresat prin videoconferinţă Parlamentului României că "oamenii care doresc genocid în Europa" trebuie opriţi. "Stimaţi români, împreună trebuie să oprim aceşti oameni inadecvaţi care s-au obişnuit să nu fie pedepsiţi, că li se permite orice. Trebuie împreună să oprim oamenii care doresc genocid în Europa", a afirmat Zelenski. El a subliniat că Ucraina nu este ultima "ţintă" a agresiunii ruse.

Volodimir Zelenski: Sunt convins că România va participa la refacerea Ucrainei după război. Mulţumesc întregului popor român pentru ajutorul acordat refugiaţilor

În cadrul discursului istoric susținut luni seară în Parlamentul României, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a declarat convins că România va participa la refacerea ţării sale după război şi a menţionat că doreşte un dialog pentru susţinerea comunităţilor româneşti, respectiv ucrainene din cele două ţări.

Ultima Oră

Cele mai citite