Parlament
Senatul a adoptat miercuri, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, propunerea de modificare a Codului de procedură penală. Proiectul, care a fost iniţiat de parlamentari PSD şi ALDE, a întrunit, în plenul Senatului, 74 de voturi "pentru" şi 28 "împotrivă".
Ministrul Lia Olguța Vasilescu a anunțat că Pilonul II de pensii va fi opțional
Pilonul II de pensii nu va fi naționalizat, însă Guvernul îl va face opțional. Anunțul a fost făcut marți seară de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Ea a spus că decizia este bătută în cuie, iar în lunile următoare va avea loc o campanie de informare a cetățenilor. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că 'vestea e foarte proastă şi este nevoie de clarificări'. Iar analiştii financiari avertizează că doar cu pensia de la stat nu se va putea trăi decent.
Klaus Iohannis: Cred că trebuie să-i ajutăm pe moldoveni pe parcursul lor european, mai puțin important e să avem discursuri bombastice
Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat, cu ocazia vizitării Salonului Auto, de ce a lipsit ieri de la ședința solemnă din Parlament, dedicată centenarului unirii Basarabiei cu România. "e bine să ne punem întrebarea cum putem real, astăzi, să ajutăm Moldova, și cred că putem prin măsuri economice, prin ajutor financiar. (...) Cred că aici avem abordări ușor diferite, de la politician la politician. Eu cred că trebuie să-i ajutăm pe parcursul lor european, mai puțin important să avem discursuri bombastice.
Doina Gradea este noul Preşedinte - Director General al SRTv
Doina Gradea a fost validată de Parlament în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Noul Președinte - Director General al TVR a primit 209 voturi "pentru", 40 de voturi "împotrivă" şi o abţinere.
Consiliul de Administrație al SRTV a primit aviz favorabil în Comisiile de Cultură. Miercuri urmează votul în plenul celor două Camere
Comisiile de Cultură reunite ale Parlamentului au aprobat astăzi componenţa Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Mâine, plenul Parlamentului va da votul final.
Parlamentul României a adoptat Declarația prin care își afirmă deschiderea pentru unirea cu Republica Moldova
România e gata să vină în întâmpinarea oricărei manifestări de reunificare din partea cetățenilor Republicii Moldova. Aceasta este esența declarației adoptate de Parlament, în ședința solemnă dedicată centenarului unirii Basarabiei cu România, de la care a lipsit însă președintele Klaus Iohannis.
Parlamentarii au votat Legea care le acordă judecătorilor CCR imunitate sporită. Vor putea fi urmăriți penal doar cu acordul colegilor lor
Judecătorii Curţii Constituţionale vor putea fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi preventiv sau trimişi în judecată doar cu aprobarea colegilor lor, după modelul imunităţii pentru parlamentari.
Senatul şi Camera Deputaţilor au început, astăzi, prima sesiune ordinară a anului. Codurile Penale, pe lista priorităților legislative
Parlamentul se întoarce oficial din vacanţă: modificarea Codurilor penale şi legile SRI şi SIE se află printre priorităţile PSD-ALDE. Începutul noii sesiuni parlamentare aduce schimbări în componenţa conducerii Camerelor Deputaţilor şi Senatului, precum şi în unele comisii parlamentare.
Parlamentarii revin la muncă. Care sunt priorităţile legislative ale acestei sesiuni
Aleşii revin la muncă. Pe data de 1 februarie începe o nouă sesiune parlamentară. Care sunt priorităţile legislative ale acestei sesiuni și cum arată schimbările aflate pe surse la nivelul conducerii grupurilor politice, a explicat reporterul TVR Marius Vulpe.

