parc de aventură
În urmă cu 20 de ani, când a descoperit în satul Păscoaia din județul Vâlcea un loc părăsit, lui Cezar Cotescu i-a venit o idee: să creeze un sat de vacanță și să îl numească Frații Jderi. Un loc în care oamenii să se poate elibera de stres și de grijile cotidiene profitând din plin de tot ce le oferă natura.
Parc de aventură în apropiere de Timișoara. Distracții pentru amatorii de senzații tari
La 35 de kilometri de Timișoara este un loc superb cu pădure. Zona e luată cu asalt de timișeni, la sfârșit de săptămână.
Un roller coaster uriaș, a cărui înălțime ajunge la 80 de metri, noua atracție turistică în Polonia. Mașinuțele merg cu 142 de km pe oră
Polonezii se mândresc cu o nouă atracție turistică: Hyperion, un roller coaster uriaș, pe care doar când îl vezi te ia amețeala.
A fost inaugurat primul parc de aventură din Vâlcea, în comuna Nicolae Bălcescu
A fost inaugurat primul parc de aventură din Vâlcea. Acesta se află în comuna Nicolae Bălcescu, lângă muzeul care poartă numele fostului revoluționar. Iniţiativa îi aparţine unei fundaţii care promovează frumuseţile din zonă.
Minivacanță aproape de casă. Bucureștenii s-au distrat în parcurile de aventură și la plajă
Vacanțele pot fi petrecute și aproape de casă! Pentru bucureșteni există, de exemplu, cea mai mare plaja urbană din Europa. Sau un parc de aventuri în care toată lumea își poate testa curajul pe tiroliană sau la cățărări prin copaci.
Distracţie în aer liber. Micii au sfârâit pe grătarele bucureştenilor
Bucureştenii rămaşi acasă s-au ''răzbunat'' la un grătar. N-a fost ca la mare, dar micii stropiţi cu bere au salvat ziua. S-au găsit clienţi şi pentru parcurile de distracţii: copiii au profitat de ultima zi de vacanţă.