Cum a fost sărbătorită Ziua Națională în marile orașe ale țării. Reconstituirea istorică a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Mici incidente în timpul manifestărilor

Marile orașe ale țării au îmbrăcat straie de sărbătoare. Mii de oameni au ieșit din case să urmărească paradele militare și să se bucure împreună de România Mare. Peste o mie de militari au participat la parada de la Alba Iulia, oraşul unde s-a înfăptuit Unirea în urmă cu 101 ani.

Klaus Iohannis: Încă nu am ajuns unde ne dorim să fim. Dar nici nu ne-am abătut de la drumul pentru care s-au sacrificat înaintașii, în pofida încercării unora de a ne devia de la parcursul euroatlantic

De Ziua Națională, președintele Klaus Iohannis a îndemnat la unitate și responsabilitate. În deschiderea recepției de 1 Decembrie de la Palatul Cotroceni, șeful statului a omagiat înaintașii, dar a și evocat drumul pe care românii îl mai au de parcurs până vor construi o țară în care fiecare cetățean să se simtă acasă.

Un tanc s-a defectat după parada de 1 Decembrie și a blocat circulația în centrul orașului Galați

Unul din cele două tancuri ale Unităţii Militare 01551 Tancuri Galaţi s-a defectat duminică, imediat după parada de 1 Decembrie, blocând principalul bulevard din municipiu şi circulaţia mijloacelor de transport în comun. Defecţiunea s-a produs la şenila din partea stânga spate a tancului, cauza probabilă fiind manevra în curbă făcută într-un loc prea strâmt pentru acest tip de echipament militar de mari dimensiuni, transmite Agerpres. 

Principalele momente ale paradei militare de Ziua Națională a României, de la Arcul de Triumf! TVR, broadcaster oficial al evenimentului

La mulţi ani, români! La mulţi ani, România, la 101 ani de la Marea Unire! De Ziua Naţională, 35 de mii de români de toate vârstele au mers la Arcul de Triumf din Capitală, ca să vadă parada militarilor. Şi au avut parte de momente unice: de la zborul celor 6 avioane F16, până la defilarea, în premieră, a celui mai modern radar mobil al Forţelor Aeriene! TVR a fost partener oficial şi exclusiv al evenimentului, iar colegul nostru Adelin Petrişor a comentat parada alături de colonelul Constantin Spânu.

Ultima Oră

Cele mai citite