Ploile și furtunile au lovit mai multe regiuni din sudul țării, vestul Transilvaniei, sudul Moldovei, dar și din Banat. Mai multe gospodării au fost inundate

Ploi torenţiale şi gospodării inundate în mai multe zone din ţară. În Bihor au căzut averse într-un interval scurt de timp, care au acumulat peste 35 de litri de Apă/mp. După o furtună puternică în mai multe comune din judeţul Timiş, pompierii au intervenit cu moto-pompe pentru a scoate apa din curţi și parcări, dar şi pentru îndepărtarea arborilor rupţi de vânt. Şi în Sudul ţării a fost furtună.

Pagubele de la Timișoara, evaluate diferit de Prefectură și primărie. Guvernul a promis 100.000 de lei, edilul N. Robu cere 20 de milioane

Primarul Timișoarei Nicolae Robu este nemulțumit de evaluarea pagubelor făcută de Prefectură, astfel că n-a semnat raportul care a ajuns la premierul Mihai Tudose. Primul ministru a spus că Guvernul va da "un miliard de lei vechi", adică 100.000 de lei, în timp ce primarul Timișoarei susține că numai reparația școlilor ar costa 20 de milioane de lei.

Ultima Oră

Cele mai citite