pacienţi
Protest, luni seară, în fața Palatului de Justiție din Râmnicu Vâlcea. Zeci de oameni s-au adunat și au condamnat greșelile, câteodată mortale, din sistemul medical pe care nimeni nu le pedepseşte. Vâlcenii au plecat apoi într-un marş al tăcerii.
La spital, ca la saună. Personalul medical și pacienții fac cu greu față temperaturilor extrem de ridicate
În unele spitale, saloanele au ajuns adevărate saune. În secţiile fără aer condiţionat este atât de cald, încât pacienţii şi medicii abia rezistă. Unii improvizează: ţin uşile şi geamurile deschise, pun cearşafuri în geamuri sau vin cu ventilatorul de acasă.
Anchetă la Spitalul de Psihiatrie Jebel, după ce o femeie a fost găsită moartă lângă un gard, după o lună și jumătate
Acuzatii grave la adresa conducerii Spitalului de Psihiatrie din localitatea timişeană Jebel. Familia unei paciente care a dispărut în urmă cu o lună şi jumătate şi a fost găsită moartă în curtea instituţiei, în urmă cu câteva zile, acuză medicii de neglijenţă şi nepăsare.

STUDIU. Zona zoster sporește riscul de criză cardiacă și de accident vascular cerebral
Pacienții care suferă de zona zoster prezintă un risc considerabil mai mare de a suferi o criză cardiacă sau un accident vascular cerebral (AVC), au anunțat, luni, cercetători sud-coreeni, citați de AFP.

Instrument medical, de 33 de cm, uitat în corpul unei paciente bolnave de cancer
Un instrument chirurgical, din metal, uitat în corpul unei paciente bolnave de cancer! S-a întâmplat într-un spital din Canada, iar doctorii sunt şi ei uimiţi. Obiectul medical a fost descoperit la două luni de la operație.

Un nou caz de violență în spitale. Un pacient internat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală a atacat trei persoane
Un bolnav a atacat cu un cuțit de plastic un pacient care era internat în același salon cu el. Apoi a rănit o infirmieră care a încercat să-l liniștească și o altă pacientă aflată pe holul spitalului. Cu greu a fost imobilizat de paznici. Acum polițiștii fac cercetări.
Șase luni de așteptare pentru un RMN decontat. În Dolj, listele cuprind peste 1.700 de persoane
Bolnavii din Dolj au cu greu acces la investigațiile de înaltă performanță: tomograf şi RMN. Dacă vor să beneficieze de ele gratuit, la Spitalul Județean din Craiova sunt nevoiți să rămână pe liste de așteptare și șase luni. Peste 1.700 de bolnavi din Dolj sunt în această situație.
Consilierii locali din Orșova au alocat mai mulți bani pentru zilele orașului decât pentru spitalul plin de datorii
Bal, nu spital, la Orşova. Distracţia e pe primul loc pentru consilierii locali, care au decis ca banii prevăzuţi în buget pentru întreţinerea spitalului să fie cheltuiţi pentru organizarea zilelor oraşului sau pentru nunta de aur a unor pensionari.
Trei doctori au fost găsiți vinovați că au ucis pacienți prin neglijență, anul trecut. Au rămas fără dreptul de a profesa
Greşelile făcute de trei doctori i-au lăsat fără dreptul de a practica medicina. Fie pentru că şi-au depăşit competenţele profesionale, nu au parcurs toţi paşii consultului sau nu au folosit corespunzător instrumentarul, pacienţii lor au decedat. În total, au fost chemaţi să dea explicaţii în faţa Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor peste 150 de medici.