Alin Goga, pacientul 37, povestește în exclusivitate pentru TVR ce înseamnă să lupți împotriva noului coronavirus

Virusul nu iartă, oricine poate ajunge în stare critică, declară un pacient care a câștigat lupta cu noul coronavirus. A stat o lună în spital, mare parte conectat la respirația artificială. Alin Goga vorbește într-un interviu în Exclusivitate pentru Știrile TVR despre ce înseamnă să lupți pentru viață în timp ce în jurul tău, rând pe rând alți pacienți pierd bătalia cu COVID-19. Îi îndeamnă pe toți românii, să stea în case. Un gest simplu care poate salva vieți. Același apel pe care îl fac zilnic toți cei din linia întâi, toți cei care salvează viețile celor infectați.

Pedepse majorate pentru iresponsabili. Cei care nu respectă carantina, izolarea, omit informații sau mint referitor la contactul cu o persoană infectată cu coronavirus riscă şi 15 ani de detenție

România s-a trezit într-o nouă realitate, desprinsă parcă din filme SF. Străzile sunt mai mult pustii și așa trebuie să rămână, dacă vrem să depășim cu bine acest momente. Liderii din întreaga lume vorbesc cu subiect și predicat despre un război pe care îl ducem cu un inamic invizibil: coronavirusul. Deocamdată, cifrele noastre ne dau speranță: 277 de cazuri. Românii deplâng însă situația Italiei, țară europeană aflată în aceste momente într-un doliu prelungit. Acolo, fiecare zi aduce sute de noi decese. Ca să nu ajungem într-o astfel de situație, autoritățile înăspresc sancțiunile. Cei care nu respectă carantina sau izolarea la domiciliu, nu spun sau mint pur și simplu cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu coronavirus riscă şi 15 ani de detenție. Guvernul a instituit prin ordonanță de urgență pedepsele pentru cei inconștienți și iresponsabili.

Apel public pentru găsirea pasagerilor din microbuzul cu care un bărbat infectat cu coronavirus, al 13-lea caz depistat sâmbătă, s-a deplasat la Galați!

Situaţie specială în Galaţi, acolo unde a fost confirmat al 13-lea caz de coronavirus din România. Bărbatul de 72 de ani s-a întors din Italia cu avionul, a mers de la aeroport cu autobuzul, iar din zona gării de Nord a luat un microbuz până acasă. Autorităţile fac un apel public! Îi caută pe toți pasagerii care au călătorit în microbuzul spre Galaţi, sâmbătă, pe 29 februarie. Sunt vizate persoanele care au folosit cursa cu plecare de la ora 12.15, cu puncte de îmbarcare pe str. Baldovin Pârcălabul și IDM Basarab.

UPDATE Asistenta care l-a luat pe pacientul din București depistat cu coronavirus, izolată. Între timp, ambulanțierul a plecat în concediu, în Bulgaria. S-a întors duminică după-amiază

Se complică situaţia în Capitală, după ce sâmbătă a fost confirmat noul coronavirus la un bărbat de 49 de ani, care s-a întors din Italia. Acesta a fost dus la spital cu o ambulanţă obişnuită, cu echipaj fără costume de protecţie. Asistenta medicală a intrat în izolare la domiciliu, însă ambulanţierul a plecat, împreună cu alţi colegi, în Bulgaria. Rezultatele analizelor au fost negative pentru asistenta medicală.

Ultima Oră

Cele mai citite